- Publicitate -

Ultimul golgheter autentic al Petrolului a ajuns vedetă în China! 

Alexandru Tudorie este golgheterul formației Guangdong Power ZP, liderul ligii secunde din China. Fostul atacant de la Petrolul, golgheter la finalul anului 2024, a marcat patru goluri în ultimele șase meciuri pentru formația chineză. El este nu doar cel mai bun marcator al echipei sale, ci golgheterul ligii a soua din China.

- Publicitate -

10 goluri în 26 de meciuri

Tudorie a ajuns în China la începutul anului trecut, când cei de la Wuhan au achitat clauza de reziliere pe care o avea la Ploiești, în valoare de 200.000 de euro. Găzarii îl aduseseră liber de contract de la la UTA, unde avusese evoluții modeste. Tudorie a explodat la Petrolul, cu 10 goluri în 20 de meciuri și a prins transferul carierei, pe un salariu de patru ori mai mare.
Tudorie are patru goluri în șase meciuri la Guangdong GZ Power

După un an la Wuhan, unde de asemenea a fost golgheter, cu 10 goluri în 26 de meciuri, fotbalistul de 30 de ani s-a mutat la Guangdong, una dintre formațiile care au ca obiectiv promovarea. Echipa din Guangzhou, oraș cu 18 milioane de locuitori, este antrenată de Feng Feng, un tehnician de 68 de ani, care a cerut în mod expres achiziționarea fotbalistului român.

- Publicitate -

Echipa este sponsorizată de un grup de firme, acționarul majoritar fiind Guangzhou Automobile Industry Group Company Limited, compania chineză parteneră a japonezilor care produc Toyota și Honda.

Tudorie

După plecarea lui s-a ales praful de atacul Petrolului

Alexandru Tudorie este ultimul golgheter autentic pe care l-a avut Petrolul. După plecarea sa, toate celelalte variante de atacant central au eșuat, de la Irobiso, ajuns în Brunei, la Adrian Chică Roșă, care a marcat trei goluri în 35 de meciuri în acest sezon. Golgheterul Petrolului este în acest sezon veteranul Gicu Grozav (35 ani), cu șase reușite.

Tudorie are o vastă experiență atât în România, cât și pe plan internațional. El a jucat la Oțelul Galați, FCSB, FC Voluntari, Arsenal Tula, Universitatea Craiova, Sepsi OSK, Al-Adalah și UTA Arad. Are peste 200 de meciuri la nivelul primei ligi a României, în care a marcat 65 de goluri.

- Publicitate -

Tudorie și-a trecut în palmares 3 Cupe ale României, o Cupă a Ligii și o Supercupă a României și este fost internațional de tineret. Deși a fost încă de la juniori un vârf de atac cu poftă de gol, el a fost folosit la un moment dat ca fundaș central. În ciuda faptului că este cel mai prolific atacant român din străinătate, el nu a intrat în vizorul niciunui selecționer la primei echipe.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -