- Publicitate -

Mii de copii cu CES din Prahova, afectați de legea care îi lasă fără alocația de hrană

Mii de copii din Prahova cu cerințe educaționale speciale (CES) ar putea fi afectați de o modificare legislativă care prevede înlocuirea alocației de hrană în bani cu masă caldă sau pachet alimentar. Părinții se opun proiectului, iar o petiție a fost lansată în acest sens. Aceștia susțin că oferirea unei mese standardizate, în regim de catering, nu răspunde nevoilor reale ale copiilor atipici. Mai mult, spun părinții, aplicarea măsurii în școli ar putea duce la situații discriminatorii, copiii cu CES fiind puși în situația de a primi alimente nepotrivite nevoilor lor.

- Publicitate -

Senatul a aprobat luni, 23 martie, cu 97 de voturi „pentru” și o abținere, modificarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Conform proiectului, alocația de hrană destinată copiilor cu CES nu va mai fi acordată în bani, ci sub formă de masă caldă sau pachet alimentar. Proiectul urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților, care este for decizional.

- Publicitate -

Inițiatorii susțin că propunerea are la bază faptul că „sumele acordate cu titlul de alocație zilnică de hrană nu sunt utilizate întotdeauna în scopul exclusiv al asigurării hranei copiilor”.

Citește și: „Mi se pare revoltător!” Legea care lasă copiii cu CES fără bani stârnește furia părinților

În prezent, în Prahova sunt 901 copii cu CES care învață în învățământul special și alți 2.417 integrați în învățământul de masă.

Alocația de hrană a acestora a fost majorată, de la 1 februarie 2026, de la 22 de lei la 32 de lei. Pentru copiii care au și certificat de handicap grav, suma ajunge la 48 de lei pe zi, cu condiția să nu absenteze de la școală.

- Publicitate -

Cum să votezi așa ceva? Știu domnii din Senat ce anume mănâncă copilul meu, ce intoleranțe alimentare are? Vor să le dea pachete de alimente pe care nu le mănâncă nimeni, conserve și alte minuni? Vor, cu ajutorul copiilor noștri, să vândă ce nu reușesc alții?”, este mărturia Danei Oncioiu, o ploieșteancă al cărei copil, Mihai, a fost diagnosticat cu tulburare de spectru autist (TSA).

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Pene de curent și aparate stricate. Clienții primesc despăgubiri doar pe hârtie

ANRE a transmis, la solicitarea Observatorul Prahovean, clarificări despre...

Laura Drăghici, fondatoarea ChicFleuriste, duce din nou la Londra proiectul „Celebrating Women”

Designerul floral internațional Laura Drăghici, fondatoarea ChicFleuriste, organizează la...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -