Un cititor din Câmpina a transmis redacției Observatorul Prahovean o sesizare privind degradarea zonei Platou Muscel și a pădurii din nordul municipiului, două locuri frecventate de localnici pentru plimbare, relaxare și ieșiri în natură. Acesta reclamă apariția tot mai frecventă a vehiculelor motorizate, distrugerea traseelor naturale, marcarea copacilor, tăierea vegetației și abandonarea unor recipiente care ar conține inclusiv benzină.
Din articol
Un loc de relaxare care începe să se schimbe
Potrivit cititorului, zona Platou Muscel și pădurea aflată la nord de municipiul Câmpina sunt recunoscute ca spații de agrement pentru plimbări pe jos sau cu bicicleta. Numai că, în ultimii 2-3 ani, pe aceste trasee și-au făcut tot mai des apariția persoane care circulă cu vehicule motorizate 2×2 și 4×4.
În opinia sa, urmele lăsate în teren sunt tot mai evidente: drumuri brăzdate de făgașuri, trasee noi apărute printre copaci și zone în care vegetația ar fi fost înlăturată pentru a face loc accesului moto.
Copaci marcați și cărări „eliberate”
Cititorul susține că, în mai multe locuri, copacii sunt marcați cu vopsea stridentă sau cu benzi din polietilenă, iar unele cărări ar fi fost lărgite prin tăierea copacilor și arbuștilor care incomodau trecerea.
„În urma lor natura începe să sufere. Drumurile existente sunt pline de făgașuri, apar drumeaguri noi, copaci sunt marcați cu vopsea stridentă sau cu benzi de polietilenă, cărările sunt eliberate prin tăiere efectivă de copaci și arbuști care incomodează, zgomotul motoarelor zgârie liniștea pădurii”, a transmis acesta.
În sesizarea trimisă pe adresa redacției se mai arată că astfel de activități afectează și animalele sălbatice din zonă. Potrivit cititorului, în pădure au fost observate, în ultimii ani, căprioare, mistreți și chiar urși, iar intensificarea traficului motorizat le-ar putea perturba habitatul.
Recipiente abandonate, unele cu benzină
Cea mai gravă problemă semnalată este legată de deșeurile lăsate în urmă. Cititorul spune că în pădure pot fi găsite PET-uri de apă, recipiente de băuturi alcoolice, dar și ambalaje folosite pentru benzină sau ulei. Mai mult, unele dintre acestea ar conține încă combustibil.
„Din poze se poate vedea clar că anumite recipiente încă mai conțin benzină, iar acestea sunt abandonate în mijlocul naturii. Eu consider acesta ca fiind și cel mai grav lucru, plantarea în mijlocul naturii a unor surse de foc cu efect întârziat”, a mai transmis acesta.
„Platoul Muscel a devenit un semi-circuit neoficial de motocros”
Cititorul atrage atenția și asupra faptului că Platoul Muscel, cunoscut pentru priveliștea sa și pentru valoarea naturală a zonei, ar fi ajuns să semene, în anumite perioade, cu un „semi-circuit neoficial de motocros”.
Asta în condițiile în care, susține el, o parte a zonei a avut accesul auto restricționat în 2025.
Apel pentru protejarea zonei verzi
Sesizarea, însoțită de fotografii realizate pe 15 martie, vine ca un apel la atenție pentru protejarea nordului verde al Câmpinei, o zonă care, spune autorul mesajului, merită mai mult interes din partea autorităților și a comunității.
„Ieri dimineață, plecat într-o simplă plimbare, m-am întors cu un gust amar. Așa cum și alții s-au întors la fel din plimbările lor”, își încheie cititorul mesajul trimis redacției.
Galerie FOTO
