Poliția Locală Ploiești a aplicat, luni, 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 111.500 de lei, în urma unor controale desfășurate pe mai multe străzi din municipiu. În cadrul acțiunii au fost verificați 162 de conducători auto cu privire la respectarea legislației privind transportul de marfă și transportul de persoane.
Acțiunea a fost organizată, luni, 16 martie, în intervalul orar 04.00–09.00, de Serviciul Circulație pe Drumurile Publice al Poliției Locale Ploiești. Controalele au vizat respectarea legislației privind transportul de marfă și transportul de persoane.
Polițiștii locali au verificat respectarea regulilor pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, dar și modul în care sunt respectate prevederile privind transportul de persoane cu microbuze sau autobuze.
Nereguli depistate în trafic
Potrivit reprezentanților Poliției Locale Ploiești, neregulile constatate au vizat efectuarea transportului de marfă în zone restricționate fără autorizație de circulație sau vignetă ori cu documente nevalabile.
De asemenea, au fost depistate situații de transport de persoane fără autorizație eliberată de municipalitate, folosirea altor terminale decât cele aprobate, circulația pe alte trasee și oprirea în stații nepermise.
Unde au fost efectuate controale
Controalele s-au desfășurat pe mai multe artere importante din municipiu, printre care Bulevardul București, Democrației, Găgeni, Șoseaua Vestului, Ștrandului, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Depoului și în zona centrală.
Poliția Locală Ploiești a anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru creșterea siguranței rutiere și pentru respectarea legislației în domeniul transportului de marfă și persoane.
