Un bărbat în vârstă de 82 de ani, din orașul Breaza, a fost transportat marți la spital, în stare gravă, cu hipotermie severă.
- Publicitate -
Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, echipajele medicale au fost solicitate pentru acordarea primului ajutor, după ce bărbatul a fost găsit în stare gravă.
La evaluarea efectuată la fața locului, cadrele medicale au constatat că acesta avea o temperatură corporală de 25 de grade Celsius.
- Publicitate -
După stabilizarea inițială, pacientul, care prezenta hipotermie severă, a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
