Joi, trei iulie, mii de absolvenți de gimnaziu din Prahova află rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale. Primul examen dificil din viața adolescenților, dat fiind faptul că, de rezultatele obținute, depind următorii patru ani ai viitorilor liceeni.
În fiecare an, după Evaluarea Națională, apar nu doar statistici și topuri, ci și suferințe ascunse. Copii care plâng în tăcere. Adolescenti care își închid telefoanele. Părinți care nu știu ce să spună. Iar uneori, în cazuri tragice, aflăm că un copil nu a mai rezistat și a ales să nu mai fie, mărturisește psihologul ploieștean, Eugenia Popovici.
Ce duce un copil până acolo? Ce simte un adolescent care nu-si mai termină examenul? Și cum îl pot ajuta părinții, chiar și după un eșec?
Eugenia Popovici explică, pas cu pas, cum trebuie gestionate emoțiile atât ân rândul copiilor, cât și al părinților, dar și cum trebuie privit un eventual „eșec”, mâine, la afișarea notelor și, în general, după orice examen.
„A greși nu înseamnă a fi ratat. Un examen slab nu definește un copil. Nu spune cine este, cât poate sau cât va reuși în viață. Spune doar cât a putut să exprime într-o zi, sub presiune. Pentru părinți, e dureros. Pentru copil, poate fi devastator – mai ales dacă dezamăgirea părinților devine mai grea decât nota în sine.
Ce ajută acum:
„Nu-i nimic, vom găsi împreună o cale”
„E doar un moment. Nu te defineste.”
„Te iubesc, orice ar fi.”
Copilul nu are nevoie de vină, ci de speranță.
Reproșurile și comparațiile nu repară. Dimpotrivă, închid copilul în rușine. Nu e momentul pentru „Ți-am zis eu!”, „Uite alții cum au reușit!”. E momentul pentru un braț pe umăr, nu un deget acuzator.
Copilul are nevoie de părinți mai ales acum, când nu i-a iesit. În cădere, ne uităm instinctiv după cineva care ne prinde, nu care ne ceartă.
Ce rămâne după eșec: rușinea sau lecția?
Rușinea paralizează. Lecția eliberează. Un părinte poate transforma un moment dificil într-o șansă reală de creștere. Dar numai dacă spune:
„Hai să vedem ce putem învăța.”
„Viața ta nu e despre medii, ci despre curajul de a merge mai departe.”
Când copilul NU mai apucă să dea examenul și renunță la viață
Sunt cazuri rare, dar reale. Adolescenți care cedează presiunii, care simt că au eșuat înainte să înceapă. Suicidul în preajma examenelor nu apare din senin. Este vârful unui iceberg, în care se adună: perfecționism, singurătate, frică, rușine, tăcere.
Ce poate declanșa prăbușirea:
Teama de a-și dezamăgi părinții când iubirea pare condiționată de rezultate.
Perfecționismul tăcut – copilul care „nu are probleme” poate duce totul în sine.
Bullyingul și rușinea publică – frica de a fi râs de colegi, expus pe rețele; – Istoricul emotional nevindecat depresie nediagnosticată, traume familiale, lipsa siguranței afective.
Gândurile care dor în tăcere:
„Nu mai pot.”
„Nu sunt suficient.”
„Mai bine dispar decât să-i dezamăgesc.”
„Dacă greșesc, viața mea e terminată.” Nimeni nu se sinucide dintr-o notă. Dar un copil poate muri în lipsa unui sens, a unei relatii de încredere, a unui adult care să-i spună că e mai mult decât rezultatul său.
Cum putem preveni:
Spune-i din timp: „Nu nota contează, ci cum te simti.” Ascultă-l activ: fără întreruperi, fără soluții rapide.
Observă schimbările: insomnie, izolare, retragere bruscă, scăderea motivației. Cere ajutor specializat: psihologul școlar, consilierul de familie pot face diferența.
Nu te teme de cuvântul „suicid” întreabă direct dacă are gânduri de acest fel. Nu îi vei „băga idei în cap”. Din contră, îi arăți că vezi și nu fugi de adevăr.
Ce contează cu adevărat pentru copilul tău?
Nu admiterea la un liceu. Ci siguranța că nu va fi părăsit emoțional dacă greșește. Nu perfectiunea. Ci permisiunea de a fi om, cu slăbiciuni si frici.
Nu medalia. Ci privirea caldă a unui părinte care spune: „Te iubesc și când greșești.”
Să ne uităm la copii nu ca la niște dosare de examen, ci ca la niste suflete în creștere. Uneori fragile. Alteori copleșite. Dar întotdeauna salvabile prin iubire, răbdare și prezență.