Ploieștenii care au nevoie de medicamente noaptea știu deja că singura farmacie deschisă non-stop în oraș este cea din centru, Ropharma. Adresa acesteia este „Str. Piața Victoriei nr. 4, bl. CC Vest”. Situația este cu atât mai dificilă în perioadele de viroze, de exemplu, când, noaptea, se poate ajunge la cozi de ordinul orelor.
Deși este vară și nu este perioadă de viroze, o cititoare ne-a scris la redacție să ne povestească ce i s-a întâmplat marți, 18 iulie, seara, după ora 23:00.
„Bună ziua! Aseară am avut o urgență și am fost nevoită la ora 23:30 să merg la farmacie pentru medicamente. Surpriza neplacută este că, într-un oraș mare, Ploiești, să existe O SINGURĂ FARMACIE cu program NON STOP, cu o singură doamnă farmacist ce deservea cam 50 de persoane și cu copii în cărucior, care stăteau la rând pentru medicamente, eu fiind nevoită să stau o oră în miez de noapte.
Mi se pare inadmisibil, revoltător ca în acest oraș să funcționeze O SINGURĂ FARMACIE NON STOP. Faceți posibilă funcționarea mai multor farmacii! Postez și mă repet până se soluționează această situație/problemă pentru noi, cetățenii acestui oraș. Va mulțumesc!”, a fost mesajul pe care l-am primit la redacție.
Ploieștiul nu este un oraș frumos, Ploieștiul nu este un oraș atrăgător, Ploieștiul nu este un oraș turistic dar Ploieștiul este un oraș MARE, un oraș cu aproape 200.000 de locuitori. Și, la acest număr de locuitori, Ploieștiul are doar O SINGURĂ FARMACIE NON-STOP! Poate cineva va sesiza absurdul situației și măcar câte una din celelalte lanțuri de farmacii își modifica programul în NON-STOP. Din păcate, ploieștenii chiar au nevoie de mai multe farmacii non-stop.
