- Publicitate -

Așezământul social de la mănăstirea Turnu caută personal care să lucreze cu minorii abandonați

Așezământul social pentru copii de la Turnu caută personal pentru îngrijirea minorilor abandonați, ajunși în centrul construit sub atenta supraveghere a starețului Valentin. Pentru a putea lucra la așezământul „Leagăn prins de stele” e nevoie de studii superioare în domeniul pedagogiei sau psihopedagogiei, dar și de experiență  cu copii.

Așezământul „Leagăn prins de stele” de la Turnu găzduiește 18 orfani. Copii care simt deja ce înseamnă „acasă” și cărora li se oferă, dincolo de un acoperiș deasupra capului, tot ceea ce înseamnă îngrijire, consiliere și șansă la o viață mai bună.

Sunt trei locuințe de tip familial, în fiecare dintre căsuțe fiind adăpostiți câte șase copii abandonați, cu vârsta de peste 7 ani, care provin din centre de plasament din Prahova. Construcțiile au fost ridicate cu bani din sponsorizări și donații.

Citește și: Povestea antreprenoarei care a organizat un concert caritabil pentru cei 18 copii de la Așezământul “Leagăn prins de stele”

„Pentru cea de-a doua căsuță din cadrul Așezământului Social pentru Copii LEAGĂN PRINS DE STELE căutăm personal pentru copii.
Aplică acum dacă:
1. Ești absolvent de studii superioare încheiate în domeniul pedagogiei, psihopedagogie.
2. Ai experiență de lucru în servicii pentru copii – te-ar putea ajuta să te adaptezi mai bine activității.
3. Deții permis de conducere – cat. B.
4. Prietenii te descriu ca fiind o persoană empatică și răbdătoare.
5. Ești un om de echipă, orientat către soluții și rezolvarea oricărei probleme.
6. Îți face plăcere să îți planifici și organizezi timpul.
7. Te motivează că poți fi un exemplu pentru ceilalți și că poți contribui la conturarea viitorului copiilor.
Posturile disponibile sunt de educator specializat și pedagog social.
Așteptăm CV-ul tău pe [email protected] sau pe whatsapp la 0727 582 476, cu mențiunea postului pentru care aplici”, este anunțul făcut de cei care coordonează activitatea așezământului social pentru copii.

Citește și: Căsuțele de tip familial de la mănăstirea Turnu au fost finalizate. Până la sfârșitul anului, 18 copii orfani se vor muta în casă nouă

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi