- Publicitate -

A salvat mii de copii operați la Spitalul de Pediatrie Ploiești, însă acum are nevoie de ajutorul nostru. Ajută-l și tu pe Andrei, asistentul ajuns pe patul Spitalului Județean – UPDATE

După o viață întreagă pe care și-a petrecut-o fiind alături de copiii internați și operați la spitalul de pediatrie Ploiești, Andrei Tiberiu are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Bărbatul care lucrează în sistemul medical din Prahova încă din anii 90 este internat la spitalul Județean de Urgență Ploiești în urma unui accident vascular cerebral pe care l-a suferit săptămâna trecută.

UPDATE Asistentul medical de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, Andrei Tiberiu, a murit. ”A fost un om extraordinar, își iubea enorm familia”

- Publicitate -

Prietenii acestuia s-au mobilizat și au făcut un apel pe rețelele sociale prin care încearcă să determine cât mai multe persoane să doneze sânge pentru el. Precizăm că donarea se poate face indiferent de grupa sangvină a donatorului, însă acesta trebuie să precizeze la momentul recoltării că donează în numele lui Andrei Tiberiu, internat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești

Andrei Tiberiu are 47 de ani, locuiește în Ploiești, este căsătorit și are o fiică eleva în clasa a XI-a. Totodată acesta este și singurul sprijin al părinților săi care locuiesc în Valea Călugărească.

- Publicitate -

„Asistentul medical ANDREI TIBERIU, de la BLOCUL OPERATOR DIN SPITALUL DE PEDIATRIE PLOIESTI, are mare nevoie de sange. El, salvatorul multor copilasi, este cel care acum are nevoie de noi. Cine doreste sa doneze sange, poate merge la Centru de transfuzii sangvine, iar acolo trebuie specificat : „PENTRU ANDREI TIBERIU”, HAIDETI SA NE MOBILIZAM PT ACEST SUFLET. PANA ACUM, NOI AM AVUT NEVOIE DE EL, ACUM….ARE EL NEVOIE DE NOI….si un Share ajuta.” este apelul lansat prin intermediul facebook de apropiații familiei.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -