Iarna se face simţită nu doar prin temperaturile negative cu mult peste limita pentru această perioadă, dar şi cu vijelie şi ninsori. Sub ameninţarea codului galben, care a intrat în vigoare de astăzi de la ora 12.00, şoferii trebuie să mai aibă o grijă: cauciucurile de iarnă.
Cum inclusiv la Ploieşti a nins, ca de altfel în aproape tot judeţul, montarea anvelopelor de iarnă este obligatorie. De altfel, echiparea autovehiculului cu pneuri corespunzătoare este una dintre principalele recomandări ale agenţilor de la Rutieră. În plus, înainte de a pleca la drum este bine să vă informaţi temeinic despre condiţiile meteo şi stare drumurilor, apelând la unul dintre numerele de telefon puse la dispoziţie de Comandamentul Central de Iarnă, respectiv 9360, 3157566, 3157566, 3186609 sau 3186631.