35 de ani fără…’’Poetul Necuvintelor!’’ Nichita Stănescu a plecat să recite îngerilor pe 13  Decembrie 1983, la două noaptea. Avea 50 de ani, doar 50 de ani. Poet, scriitor, eseist și nu în ultimul rând, controversat! Despre Nichita au fost scrise multe…ba că a fost răsfățat de regimul comunist și plătit regește, ba că sumele colosale cu care era remunerat pentru contribuțiile literare erau cheltuite cu prietenii, ba că a avut trei neveste și multe aventuri, pe lângă, ba că avea vicii și că a consumat alcool până când …s-a stins. (La un moment dat, ‘’scriitorii‘’ chiar i-au calculat și contabilizat litri de votcă. Dar tot ei au recunoscut că, pe Nichita, nimeni nu l-a văzut vreodată beat ).

Prea puțin, mai puțin decât ar fi meritat, s-a scris despre poezia lui.  Abia post – mortem, Nichita a devenit ’’membru al Academiei Române‘’. Cât a fost în viață nu s-a încadrat, titulatura nu i s-a potrivit…Chiar dacă, pentru ‘’O viziune a sentimentelor‘’ – primea, pentru prima dată, Premiul Uniunii Scriitorilor.

Aceeași distincție i-a mai fost acordată ulterior de trei ori: pentru ‘’Necuvintele‘’, ‘’Cartea de recitire‘’ și  ‘’Starea poeziei‘’.  ‘’În Dulcele Stil Clasic‘’ îi aducea, în 1975, Premiul Internațional ”Johann Gottfried von Herder”, în ‘78 primea premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul ‘’Epica Magna’’, patru ani mai târziu era recompensat cu „Cununa de Aur”, trofeu al Festivalului Internațional  Serile de Poezie, de la Struga (Macedonia iugoslavă). Iar în ’80, Nichita Stănescu era nominalizat la Premiul ‘’Nobel’’ pentru Literatură.

Nu vă întreb dacă l-ați citit pe Nichita Stănescu… și nici când l-ați citit ultima dată! 

25 de volume a publicat în timpul vieții, alte 5 i-au fost publicate postum…mii de poeme. Cine mai scrie astăzi despre poezia lui Nichita?! Cine mai vorbește despre moștenirea incomensurabilă lăsată nouă de către Îngerul Blond, cine îi mai citește opera?! Doar câțiva copii pasionați.

Ei se-ntorc, de fiecare dată, la casa poetului (devenită muzeu). S-au întors și azi. Li s-a făcut ‘’Dor de Nichita‘’. I-au recitat poeziile, i le-au cântat și i-au depus un buchet de flori la monument. Noroc cu pasiunea lor, noroc cu profesorii coordonatori, noroc cu specialiștii de la Muzeu…

Altfel, Nichita, poetul geniu, născut în orașul lui Ion Luca Caragiale și al petroliștilor, ar fi trecut neobservat…Copiii sunt cei care mai amintesc, din când în când, că poeții…mor, dar poeziile lor – niciodată !

‘’Poetul nu are o epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în genere, epoca îşi vede singură poeţii’’ – Gând 1, Nichita Stănescu.