Îi ajută cineva cu o lopată de bitum pe prăfuiții de la Brico Depot Ploiești să astupe o groapă din parcare? FOTO

0

Un cititor care a ajuns la magazinul Brico Depot de la ieșire din Ploiești ne-a povestit experiența deloc plăcută pe care a avut-o la cumpărături. FOTO la finalul textului.

”Pentru a ajunge la ei, treci printr-un peisaj de savană – cum altfel?, că doar ce e peste gardul lor nu-i interesează! Apoi, când intri în curtea magazinului trebuie să fii foarte atent la ce te așteaptă în parcare. În cazul meu, era să-mi fac praf mașina în groapa din poze. Iată, așadar, că se poate și ca un manager de magazin de bricolaj să le dea clasă chiar și celor mai incompetenți primari de pe la noi”.

Mesajul cititorului cu relatarea experienței pe care a avut-o la Brico Depot Ploiești continuă:

”Era să iau din plin groapa, după ce mi-am dat seama că mai bine de un sfert din ”locul de parcare” unde am vrut să mă opresc de prima dată era ocupat de un hidrant și parapeții care îl înconjurau.

Ideea este că poate n-ar fi rău ca întreg colectivul de conducere al magazinului să mai dea o tură prin parcare, poate redesenează locurile alea meschine, înguste și le adaptează la dimensiunile mașinilor, nu ale altor mijloace de transport”.

Pentru că știm cât de important este feedback-ul, le mai transmitem administratorilor magazinului că cititorul nostru mai spunea ceva și despre piscinele expuse goale, la intrare, care s-au umplut de praf. La fel, despre marfa lăsată alandala pe holul către toaletă. Succes!

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău