Mai mulți clienți ai ING Bank susțin că s-au trezit cu conturile blocate, iar unii chiar și cu interdicția de a mai rula bani prin această bancă, pentru că au refuzat să spună care este proveniența sumelor rulate.
Un astfel de client susține că nu a primit nicio notificare de la bancă înainte de a se trezi cu contul închis.
”Nu sunt infractor, nu fac trafic de droguri, nu am cazier, nimic. Nu făceam tranzacții peste graniță, doar încasam salariul pe card și, câteodată, mai băgam la pariuri online. M-a sunat banca să mă întrebe din ce trăiesc. Le-am zis că nu au dreptul să întrebe așa ceva, apoi m-am trezit cu contul închis, fără nicio notificare”, a declarat acesta pentru libertatea.ro.
Reprezentanții ING se apără și invocă o directivă europeană împotriva spălării banilor.
”Aceste verificări sunt obligatorii, iar suplimentar informațiilor de identificare, clienții trebuie să ofere și o serie de informații precum ocupația, scopul și natura relației de colaborare cu banca, sursa fondurilor ce urmează să fie utilizate în derularea relației de afaceri, etc. Aceste informații permit băncii să își îndeplinească obligația legală de a avea un profil al clientului astfel încât să detecteze comportamente neobișnuite și să le poată raporta autorităților relevante atunci când este nevoie”, a transmis ING.
Citeşte întreaga ştire: ING le cere clienților să justifice de unde au bani, iar cei care refuză se pot trezi cu conturile închise, fără notificare. Banca: Aplicăm o directivă europeană

Și mie mi-au blocat cardul pentru 100 lei la pariuri.
Încet încet migram spre alte bănci.
ING a câștigat mulți clienți PF și PJ în ultimii ani. S-ar părea că prea mulți… de vreme ce a început să fugăreasca clienții…