- Publicitate -

Adrian Sobaru riscă șapte ani de închisoare

Adrian

Adrian Sobaru a fost dus la Parchet pentru a fi audiat de către procurori, urmând să decidă dacă vor cere instanţei arestarea lui preventivă sau dacă va fi cercetat sub control judiciar.

Adrian Sobaru a fost dus la audieri la Parchet, după ce ieri a fost reținut pentru 24 de ore  de către Poliție. Acesta riscă 7 ani de închisoare. 

- Publicitate -

Miercuri, la ora 14 şi 20 de minute, Adrian Sobaru a intrat în forţă, dinspre Piaţa Victoriei, în bariera de la una dintre cele două porţi centrale ale curţii Guvernului – folosită de obicei de demnitari la ieşire. Jandarmii care păzesc obiectivul l-au imobilizat. Potrivit martorilor, Sobaru a opus rezistenţă şi le-a strigat: ,,Vă place cum arată ţara asta?". Unul dintre paznici a povestit că bărbatul mirosea a combustibil.

Adrian Sobaru este cercetat de Poliţie pentru distrugere, dar si pentru pătrunderea neautorizata in incinta unui obiectiv de importanţă deosebită. Dacă se dovedeşte că mirosul de combustibil de pe hainele lui si din masina cu care a pătruns în incinta guvernului au legatura cu intentia de a provoca un incendiu chiar în curtea guvernului, atunci încadrarea juridica s-ar putea să fie pentru infracţiuni mult mai grave.

- Publicitate -

În paralel la Guvern, anchetatorii au început să strângă probe. Maşina lui Adrian Sobaru, de tip Dacia Break, a fost preluată de autorităţi.

sursa: realitatea.net

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -