- Publicitate -

Autostrada A1 a fost închisă între Sibiu și Boița din cauza vântului puternic. Care este situația pe drumurile naționale

Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, măsura necesară din cauza vântului extrem de puternic, care bate cu rafale ajungând la peste 120 km/oră, a transmis DRDP Braşov. De asemenea, traficul rutier este blocat spre staţiunea Păltiniş şi se desfăşoară cu probleme pe DN 1 şi DN 7, potrivit hotnews.ro.

În aceste condiţii meteorologice există un risc real de răsturnare a camioanelor de mare tonaj, mai ales în zona viaductelor, unde rafalele vântului sunt cele mai puternice, potrivit DRDP Braşov, citată de Agerpres.

- Publicitate -

Traficul rutier este blocat și spre staţiunea Păltiniş şi se desfăşoară cu probleme pe DN 1 şi DN 7, iar şoferii sunt sfătuiţi să circule prudent pe DN 1 şi DN 7 Valea Oltului, din cauza vântului puternic zăpada este viscolită şi s-au rupt indicatoare rutiere şi copaci, au anunţat IPJ Sibiu şi societatea de drumuri.

„DJ 106A, intrarea in Păltiniş, copac căzut pe carosabil, trafic blocat total. (…) DN 1, tronson Veştem – Şelimbăr, 4 benzi, zăpada viscolită pe carosabil. DN 7, km. 257, între Tălmaciu şi Talmaciu II, viscol puternic, zăpada pe carosabil. Se acţionează pentru deszăpezire. DN 7, Valea Oltului, trafic îngreunat pe tronsonul Tălmaciu – Lazaret, pe direcţia Sibiu – Vâlcea, din cauza căderilor de crengi şi copaci. La km. 240, Lazaret, traficul se desfăşoară alternativ, după ce un copac a căzut pe carosabil. La km 253, între Tălmaciu şi Boiţa, un ansamblu TIR este oprit pe banda 1 a sensului Sibiu – Vâlcea”, a anunţat IPJ Sibiu.

- Publicitate -

Între Sibiu şi Boiţa sunt indicatoare rutiere rupte şi un panou fonoabsorbant distrus. Drumarii lucrează la remedierea situaţiei.

Traficul rutier este blocat pe drumul judeţean spre intrarea în staţiunea Păltiniş, din cauza unui copac căzut pe carosabil, a mai informat IPJ Sibiu.

Potrivit IPJ, şoferii ar trebui să circule prudent, să mărească distanţa între maşini şi să folosească luminile de întâlnire.

- Publicitate -

Patru avertizări nowcasting Cod roşu şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în zone şi localităţi din judeţele Cluj, Caraş-Severin şi Sibiu, au fost emise, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). La Sibiu, ISU a emis mesaje de avertizare către populaţie de tip RO-ALERT.

ISU a emis mesaje de avertizare populaţiei la Sibiu

Meteorologii avertizează că este Cod roşu de vânt puternic în judeţul Sibiu.

„Avertizare meteorologică Cod portocaliu şi una de Cod roşu, de Intensificări puternice şi susţinute ale vântului care vor depăşi la rafală 90 km/h. Avertizarea este valabilă în următoarele localităţi din judeţul Sibiu: Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Boiţa. În acest sens, ISU Sibiu a emis mesaje de avertizare către populaţie de tip RO-ALERT”, a transmis ISU.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -