spot_img
- Publicitate -

Orașul din România supravegheat cu drone pentru identificarea infractorilor și a celor care aruncă gunoaie

Data:

Identificarea infractorilor și a celor care au umplut orașul Popești Leordeni cu gunoaie se va realiza mult mai rapid. Cel puțin așa promit autoritățile locale, care au anunțat că au fost achiziționate două drone care vor survola orașul zilnic în căutarea și identificarea celor care au umplut orașul de gunoaie.

- Publicitate -

Cel care a anunțat, pe o rețea de socializare, dotarea localității cu două drone a fost primarul orașului Popești – Leordeni, care săptămâna trecută, alături de o întreagă echipă, a făcut o demonstrație, pe teren, a modului în care vor funcționa noile echipamente.

Fiecare dronă este în valoare de aproximativ 120.000 lei, potrivit edilului din Popești Leordeni, care a precizat că achiziția a fost realizată cu fonduri europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Nu înainte de a vă invita să le vedeți în clipul atașat, atrag încă o dată atenția celor certați cu legea, că șansele să evite amenzi maxime și confiscarea mașinilor devin minime dacă vor fi prinși aruncând deșeuri ilegal. Și vor fi prinși!”, a susținut primarul orașului Popești Leordeni, care a postat un video pe o rețea de socializare, dar a explicat și care este motivul pentru care dronele au costat atât de mult.

- Publicitate -

Astfel, potrivit edilului, cele două drone se pot pilota doar de persoane instruite special cu examen și licență de zbor. Echipamentele au o autonomie în aer de câteva ore și pot survola cu ușurință tot orașul ajungând ușor până la 8 km distanță și 120 m înălțime. Pot fi înălțate până la 500 m dar 120 este limita legală.

Dronele sunt prevăzute cu sistem Night-Vision, adică pot fi folosite și pe timp de noapte, iar dacă sunt coborâte asupra cuiva la o distanță de sub 10 m până la sol, se aprinde automat un far foarte puternic pentru imagini mult mai clare cu făptuitorii.

Totodată, a explicat primarul orașului Popești Leordeni, „dronei i se poate atașa și o goarnă foarte puternică, accesorii care deja există, existând posibilitatea de a comunica cu persoanele vizate și a le da indicații audio astfel încât să înțeleagă că nu au unde să se ascundă până la sosirea echipajului de poliție”.

- Publicitate -

Primarul orașului a mai anunțat că, tot cu ajutorul dronelor, pot fi realizate hărți actualizate precum și identificarea anexelor gospodărești/piscinelor și alte construcții nedeclarate la oficiul de taxe și impozite.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Reacții după decizia CA Ploiești. Șoșoacă: „Se dărâmă șandramaua”

După decizia Curţii de Apel Ploieşti care a decis...

Reacția BEC după suspendarea anulării prezidențialelor din 2024

După hotărârea Curții de Apel Ploiești, care a suspendat,...

Parchetul, recurs la decizia care suspendă anularea alegerilor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a...

Cine e judecătorul ploieștean care a anulat anularea alegerilor

Alexandru Vasile, judecătorul care a decis anularea deciziei CCR...

De ce rămânem fără medici. Sute de posturi vacante la SJUP

Lipsa medicilor afectează grav activitatea celui mai mare spital...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Programul Rabla 2025. Care este valoarea ecotichetelor

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis noi detalii privind...

Contract AUR pentru lobby în SUA. AEP a demarat verificări

Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, a declarat pentru HotNews că...

Guvernul declară zi de doliu național în memoria Papei

Papa Francisc s-a stins din viață luni, 21 aprilie,...

Festivalul Neversea, ediția 2025, a fost anulat

Festivalul Neversea nu va mai avea loc anul acesta....
- Publicitate -

Jumătate de țară, sub cod de vijelii. Vremea la Ploiești

Jumătatea vestică a țării se află miercuri, până la...

Zi de doliu național în România

Guvernul va decreta sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu...

INCDFP: Șase cutremure în România în ultimele 24 de ore

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului...

Altex se pregătește să preia Bricostore România

Consiliul Concurenței a anunțat, marți, că a autorizat tranzacția...