- Publicitate -

Cel mai mare centru comercial din Ploiești a finalizat lucrările de extindere și modernizare

Ploieștiul continuă să se dezvolte, iar investițiile private joacă un rol major în acest proces. Una dintre lucrările importante care s-au derulat în oraș, în ultima perioadă, vizează extinderea Shopping City Ploiești. Construcția a fost finalizată, iar în curând noua extensie va fi inaugurată. Potrivit informațiilor noastre, deschiderea va avea loc zilele acestea și va fi marcată prin oferte speciale și promoții oferite de chiriașii centrului comercial, precum și de mai multe concerte, activități și evenimente, la care sunt așteptați ploieștenii.

UPDATE: Shopping City Ploiești își extinde suprafața și aduce noi concepte de magazine pentru o experiență modernă de cumpărături

Lucrările de extindere au inclus adăugarea a 7.400 de metri pătrați de spații comerciale care includ și o nouă parcare supraterană, pe trei nivele. Reprezentanții centrului comercial au menționat, pentru Observatorul Prahovean, că inaugurarea extensiei va aduce, în premieră pentru regiune, un brand internațional de fashion pentru întreaga familie. În afara magazinelor noi, mai mulți chiriași existenți și-au relocat magazinele în spații mai mari, cu un design modernizat, noi concepte de amenajare, dar și game de produse și servicii mai variate. Printre acestea se regăsesc nume precum CCC, Vodafone, Teilor, Pandora, Meli Melo, Anna Cori sau PEPCO.

- Publicitate -

Extinderea Shopping City Ploiești consolidează și mai mult zona de nord a orașului, unde s-a dezvoltat, în ultimii  12 ani o comunitate din ce în mai numeroasă, impulsionată de investițiile în proiecte rezidențiale și comerciale, dar și de apariția a tot mai multor spații verzi și a îmbunătățirii infrastructurii rutiere.

În acest context, mărirea și modernizarea Shopping City Ploiești este de natură să atragă un număr și mai mare de ploieșteni dornici de socializare și de oportunități cât mai variate de petrecere a timpului liber. Un avantaj important al investițiilor de acest tip constă și în crearea de noi locuri de muncă și atragerea de noi branduri care încep din ce în ce mai mult să se orienteze către orașele de provincie din România, ceea ce conduce și la impulsionarea economiei locale.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Show-ul aviatic de la Strejnicu, 30 mai. Tot ce trebuie să știi despre program

Pe 30 mai, pe Aerodromul Strejnicu, va avea loc...

Se surpă trotuarul în dreptul unei școli din Ploiești. Pericol pentru elevi

Trotuarul din dreptul Școlii Gimnaziale „George Emil Palade”, situată...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -