- Publicitate -

Parabola Flautului la Centrul Dramatic Mythos – povestea unei aventuri fabuloase marca Mihai Vasile

Data:

Un film-document marca Mihai Vasile, Parabola Flautului, a avut premiera marți, 23 ianuarie 2024, la Centrul Dramatic Mythos din Ploiești.

- Publicitate -

Viața culturală ploieșteană își recâștigă încet-încet adepții. Manifestările din ultima vreme tind să fie din ce în ce mai multe și din ce în ce mai complexe, astfel că se ajunge la un mix benefic de artă, cultură și divertisment, unde fiecare își are locul bine stabilit și adepții proprii.

Dacă în ultimii ani sfera divertismentului a părut că ia locul treptat activităților culturale profunde, iată că și pentru pasionații de cultură există spectacole pe măsura pretențiilor lor. Peisajul ploieștean este îmbogățit astfel de proiecțiile și reprezentațiile Centrului Dramatic Mythos, care a renăscut parcă în ultima vreme și își regăsește încet-încet locul în viața ploieșteană.

sala centrul dramatic mythos
Sala de spectacole a Centrului Dramatic Mythos

Parcă are un suflu nou, parcă renaște din propria cenușă și parcă își găsește identitatea pe care a pierdut-o odată cu desființarea Teatrului Equinox. De fapt nu, Teatrul Equinox nu s-a desființat ci doar s-a reinventat sub o altă denumire, dar sub care se ascunde aceeași pasiune, aceeași flacără și este călăuzit aceleași principii care au ghidat și Equinoxul atâția zeci de ani.

- Publicitate -

Deși nu beneficiază de condițiile cele mai bune, deși își desfășoară activitatea undeva, într-o sală de la subsolul Palatului Culturii din Ploiești, Centrul Dramatic Mythos reîncepe să-și facă simțită prezența, să fie viu și activ în viața ploieșteană și să transmită, pentru cei care au deschiderea să simtă, spiritul Equinox.

Spectacolele și filmele Centrului Mythos sunt cu intrare liberă și, oricine își face curaj să pășească o dată în mica sală de spectacole, cu siguranță va reveni ori de câte ori va avea ocazia.

Parabola Flautului. Hommage à Roland Ménard

Miercuri, 23 ianuarie 2024, a avut loc la Sala Centrului Dramatic Mythos de la Palatul Culturii premiera absolută a filmului-document Parabola Flautului, o poveste despre aventura realizării unuia dintre puținele astfel de proiecte din teatrul românesc și anume spectacolul bilingv româno-francez LA PARABOLE DE LA FLUTE/ PARABOLA FLAUTULUI, spectacol bazat pe creația teatrală și poetică a lui Roland Ménard, unul dintre importanții artiști francezi ai secolului trecut și bun prieten cu artiștii Teatrului Equinox.

- Publicitate -

Într-unul din rolurile principale, alături de Suzana Marin, Ion Streche, Bogdan Minculescu, Elena Rusu, Dan Bohor, a jucat și Roland Timsit – un cunoscut actor francez de teatru, film și televiziune. Premiera spectacolului a avut loc la sfârșitul lunii mai a anului 2000. Scenariul, scenografia și regia – Mihai Vasile.

Așa a sunat invitația inițială la acest… nici nu știu cum să-i spun ca să îl pot cuprinde în ansamblu. Eveniment? Spectacol? Nu știu… e prea puțin ca să rezum la atât. Era o invitație la povestea punerii în scenă a singurului spectacol de teatru bilingv, româno-francez, și filmarea spectacolului în sine, realizată în anul 2000 chiar de maestrul Mihai Vasile.

afis teatrul mythos parabola flautului

Povestea unei aventuri

Pentru ca o întâmplare să devină o aventură, este necesar și suficient ca cineva să o povestească”, este citatul celebru al lui Jean Paul Sartre, citat afișat pe ecran la debutul proiecției. Și da, asta a fost, o aventură! A fost un cumul de momente culturale teatrale, amestecat cu un noian de trăiri și emoții, dar și evocări ale celor care au plecat într-o lume mai bună. Ce rezultat a avut? Redeșteptarea spiritului Equinox.

- Publicitate -

La Parabole de la Flute/ Parabola Flautului a fost primul și, deocamdată, singurul spectacol de teatru bilingv de după 1990. În urmă cu 24 de ani spectacolul, pus în scenă de Mihai Vasile, a avut un succes uriaș. Filmul-document prezentat în sala Centrului Dramatic Mythos este, de fapt, povestea întregii aventuri a punerii în scenă a acestui spectacol de teatru bilingv.

Așa cum regizorul își amintește, „a fost o perioadă magică” aceasta a punerii în scenă a spectacolului. Vocea i se întretaie de emoție în timp ce povestește, la finalul proiecției, despre perioada din urmă cu aproape un sfert de secol.

Citește și: De vorbă cu Mihai Vasile, artistul ploieștean al cărui nume a depășit demult granițele României

Actorilor Teatrului Equinox li s-a alăturat actorul francez Roland Timsit, care a venit la Ploiești și, pe toată perioada pregătirii și repetițiilor pentru punerea în scenă a spectacolului a locuit în oraș, acasă la Mihai și Ema Vasile.

- Publicitate -

Final de proiecție. „Puteți pleca!… Nimeni nu vrea să plece…”, a remarcat Mihai Vasile. Cine se mai putea mișca? Tot publicul era înmărmurit în scaunele incomode, încă sub imperiul celor văzute pe ecran. Emoții, câteva lacrimi în ochii celor prezenți pentru că da, au fost multe trăiri la mijloc. „Luăm o pauză de o țigară și, cine vrea, se întoarce.”, a îndemnat Mihai publicul să se miște de la locurile lui. Și oamenii au urmat întocmai indicațiile: au ieșit, au fumat o țigară și… s-au întors în sală pentru discuții.

Filmul-document a fost realizat și montat de Mihai Vasile, între noiembrie 2023 – ianuarie 2024.

actori centrul dramatic mythos
Aplauze pentru doi dintre actorii spectacolului, care au fost în sală la premiera filmului

Oare chiar nu mai există public pentru astfel de spectacole?

Cultura este grea, pe alocuri de neînțeles. Nu distrează, ba chiar, pe alocuri, doare. Dar te face să simți că trăiești. Greu poți descrie un act de cultură indiferent câte cuvinte ai avea „la purtător”, iar realizările Centrului Dramatic Mythos, fie că sunt spectacole, fie că sunt proiecții, chiar nu pot fi descrise. De ce? Pentru că sunt abordate atâte teme, atâtea simboluri încât, la un moment dat, fiecare om înțelege altceva prin prisma propriei experiențe de viață. Și atunci nu poți risca să comentezi sau să faci analogii, pentru că altcineva poate a perceput și a înțeles altfel. Minciună? Adevăr? Totul este, într-un final, relativ.

- Publicitate -

Munca din spatele realizării acestui spectacol, Parabola Flautului, dincolo de complexitatea conjuncturii, a fost titanică iar rezultatul a fost apreciat la nivel internațional. Minute în șir, la premiera spectacolului, sala nu s-a oprit din aplauze, semn că rezultatul muncii a fost pe deplin apreciat și răsplătit. „Nu mai există public pentru așa ceva”, spunea cu tristețe și resemnare Mihai Vasile la finalul proiecției. Oare chiar așa să fie? Sau poate doar mijloacele d einformare și de mediatizare s-au schimbat?

Nu știu, nu sunt în măsură să fac afirmații, pot doar, ca profan, să (mă) întreb… Oare nu cumva acest public există încă dar este bine ascuns? În era comunicării digitale, când totul este la „un click distanță”, acest tip de public nu cumva este văduvit de aceste spectacole tocmai pentru că nu se știe de existența lor?

Personal, deși știu unde este sala Centrului Dramatic Mythos, deși știu că spectacolele și proiecțiile sunt „la liber”, dacă nu aș fi avut parte de invitație, nu cred că aș fi venit. De ce? Dintr-un motiv simplu: m-aș fi simțit stingheră într-un loc despre care nu știu sigur dacă nu cumva este „cu circuit închis”.

- Publicitate -

Citește și: Lungul drum al întoarcerii în mit și ultima reprezentație a spectacolului de teatru de gest „Meșterul Manole”, de Mihai Vasile

Tocmai din acest motiv publicul pentru astfel de spectacole stă ascuns. El are ceea ce societății din ziua de astăzi îi lipsește cu desăvârșire: bunul simț și jena de a nu deranja. Tocmai din acest motiv comunicarea cu acești oameni este grea dar, odată realizată, este pe viață.

Sunt convinsă că o deschidere mai mare ar face ca mica sală de la subsolul Palatului Culturii să se umple, să devină neîncăpătoare. Dar oare artiștii Mythos își doresc această deschidere, cu toate riscurile pe care aceasta le presupune?

Activitatea Centrului Dramatic Mythos (a Teatrului Equinox reinventat) nu se comentează. Se vede, se simte și fiecare o trăiește în felul propriu. Ceea ce a reușit Mihai Vasile să aducă în peisajul ploieștean este de o mare valoare, foarte puțin apreciată. Numai dacă vezi, poți să înțelegi și, chiar dacă uneori nu înțelegi, poți să simți.

Așa cum spuneam, avem în Ploiești un tip de activitate culturală prea puțin cunoscută, recunoscută și apreciată. Este acea activitate care nu are nicio legătură cu divertismentul de masă dar care te face să conștientizezi în fiecare zi că trăiești și, la finalul zilei, să fii fericit pentru asta. Și avem mare nevoie de așa ceva!

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...
- Publicitate -

Știri noi

Două case, cuprinse de flăcări la Puchenii Mari

Două imobile au fost cuprinse de un incendiu, în...

B&B Green’s Harmony, cazare la Pisa aproape perfectă

B&B Green's Harmony a fost o cazare la Pisa...

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

Andrei Banu, fost ofițer criminalist: „Mi-e dor de anii aceia”

Sunt oameni cărora profesia le este mai mult decât...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

B&B Green’s Harmony, cazare la Pisa aproape perfectă

B&B Green's Harmony a fost o cazare la Pisa...

Cum poți transforma apa de la robinet într-una cu calități de izvor de munte. Soluțiile AQUAPHOR

Potrivit statisticilor oficiale, românii cheltuiesc, anual, o mică avere,...

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare...

2025 vine cu surprize la AFI Ploiești!

După shopping vin surprize la AFI Ploiești! Ai șansa...
- Publicitate -