Săptămâna trecută am asistat la o premieră în lumea culturală prahoveană și nu numai: proiecția unică a filmului-document „Lungul drum al întoarcerii în mit”, o creație a maestrului Mihai Vasile.

Timp de aproape o săptămână am stat în cumpănă dacă să scriu sau nu acest text. Atât de mult am stat încât mi se pare că a și „expirat”. Dar cum un lucru unic nu expiră niciodată, probabil, în acest caz oricând aș fi luat decizia de a scrie despre eveniment, ar fi fost la fel, la fel de proaspăt, la fel de actual, la fel de… unic.

De ce am ezitat? Pe de o parte am ezitat pentru că mi s-a părut că a fost un eveniment cu „circuit închis”, ca să zic așa. Pe de altă parte sunt convinsă că Mihai Vasile, protagonistul și organizatorul evenimentului, nu și-a dorit o publicitate pentru această premieră.

Și de ce am ales totuși să scriu? Deoarece, cu riscul de a-i supăra pe unii și de a nu mai avea parte de participare la astfel de evenimente, consider că sunt datoare să semnalez prezența în spațiul cultural prahovean a unor evenimente de marcă, mai ales atunci când acestea sunt unice și de o mare valoare.

Consider că, în acest fel, atât eu, cât și alții ca mine, aflând că se întâmplă astfel de evenimente, avem dreptul să mai sperăm că viața culturală prahoveană mai are o șansă.

Premiera absolută a unui film-document

Un astfel de eveniment dătător de speranță a fost premiera absolută a filmului-document al regizorului Mihai Vasile – LUNGUL DRUM AL ÎNTOARCERII ÎN MIT. Și, mai ales, speranța a venit datorită prezenței în sală a câtorva elevi de liceu, cursanți ai maestrului, care sunt interesați de cultură și de fenomenul cultural național care îl reprezintă Mihai Vasile.

Filmul prezentat a ilustrat și argumentat, pe de o parte, proiectul „Teatrul mitologiei românești”, iar pe de altă parte, a readus în memoria și conștiința publicului spectacolul de teatru de gest Meșterul Manole, un adevărat fenomen în peisajul teatral românesc.

Surpriza filmului a fost proiecția integrală a ultimei reprezentații a spectacolului Meșterul Manole, jucată de actori în fața publicului, în anul 2011. Astfel cei prezenți la eveniment, care au intrat în această lume a teatrului după anul ultimei reprezentații, au avut ocazia de a vedea spectacolul, unic în România. Cei mai câștigați au fost cursanții maestrului Mihai Vasile care au putut vedea și, astfel, au putut înțelege mai bine, unicitatea „teatrului de gest”.

Meșterul Manole – Teatrul de gest pus în scenă de Mihai Vasile, unic în România

Nimeni nu a avut curajul unui spectacol întreg pus în scenă ca „teatru de gest”, așa cum a făcut-o Mihai Vasile. Spectacolul „Meșterul Manole” s-a jucat ani de zile, pe scene din țară și din străinătate, a participat la festivaluri și, peste tot, s-a bucurat de aprecierea criticilor.

„Un adevărat fenomen în peisajul teatral românesc”, a fost caracterizat Meșterul Manole la vremea lui și, până în ziua de astăzi, reprezintă un unicat al peisajului teatral, unicat care, din păcate, nu mai este jucat pe scenă pentru generațiile actuale.

„Oare mai este cineva în ziua de astăzi să înțeleagă acest fenomen?”, „Oare mai este cineva în stare să aprecieze această formă de artă și, mai presus de toate, să o înțeleagă?”, au fost întrebări care mi-au venit în minte în timp ce urmăream, dintr-un colț al micuței săli unde își desfășoară activitatea Centrul Dramatic Mythos, proiecția ultimei reprezentații a piesei de teatru Meșterul Manole.

Spectacol complicat, pentru cei care nu cunosc legenda meșterului, dar atât de profund, încât emoția a putut fi simțită cu toate că a fost doar o proiecție, o înregistrare, și nu un spectacol jucat pe scenă.

Pentru cei care au jucat atunci, în 2011, emoția puternică pe care au trăit-o la vederea spectacolului înregistrat a fost evidentă, iar Mihai Vasile, în stilu-i caracteristic, nu le-a făcut viața ușoară, forțându-i să simtă din nou emoția scenei atunci când i-a invitat pe scenă pe toți cei care, în 2011, au luat parte la spectacolul-fenomen.

Teatrul de gest și Meșterul Manole pentru un profan

Personal, consider că, din păcate, am pierdut legăturile cu teatrul cu multă vreme în urmă. Despre conceptul de „teatru de gest” am aflat abia cu ocazia primei discuții cu maestrul, în primăvara acestui an.

Odată cu înțelegerea exactă a ceea ce înseamnă, mi-am dat seama că nu văzusem niciodată un spectacol de teatru de gest. Nici nu aveam cum pentru că, integral, nu cred să fi realizat cineva așa ceva până La Mihai Vasile.

Am recunoscut tehnica. O văzusem în copilărie, atunci când intram în culisele Teatrului Național din București și urmăream de acolo spectacolele și de câte 20-30 de ori. Piesele care se jucau acolo la jumătatea anilor 90 aveau doar fragmente de „teatru de gest”, aveau crâmpeie…

De exemplu în Romeo și Julieta, în regia lui Beatrice Rancea (o chema Bleonț pe atunci), erau pasaje întregi în care actorii interpretau teatru de gest. Am mai văzut momente în „Steaua fără Nume” a lui Mihail Sebastian (nu mai știu în regia cui era atunci…), dar un spectacol întreg cu această tehnică nu văzusem niciodată.

„Meșterul Manole” în regia lui Mihai Vasile mi s-a părut fantastic din acest punct de vedere. Și dacă o proiecțe a reușit să captiveze publicul, îmi închipui cum ar fi, sau ar fi fost, experiența unui spectacol jucat „pe viu”, cum se spune…

Citește și: De vorbă cu Mihai Vasile, artistul ploieștean al cărui nume a depășit demult granițele României

Spiritul Teatrului Equinox, prin forța și dăruirea maestrului Mihai Vasile a reușit săptămâna trecută, pe 18 octombrie, să îi facă pe toți cei prezenți în micuța sală a Centrului Dramatic Mythos să simtă până la ultima celulă energia degajată de ceea ce s-a numit „Meșterul Manole”, o reprezentare unică în lume a legendei sacrificiului suprem.

Ar fi multe de spus, dar mă voi limita doar la atât. De ce? Pentru că restul discuțiilor care au avut loc, înainte și după proiecția filmului-document, sunt mult prea puțin adresate publicului larg. Drumul spre realizarea unui asemenea fenomen cum a fost, și este încă, spectacolul de teatru de gest „Meșterul Manole”, are o valoare imensă mai ales pentru cei care au fost acolo și care l-au însoțit pe Mihai Vasile de-a lungul parcurgerii lui. Pentru noi, ceilalți, profanii, este important rezultatul și, mai ales, emoția pe care o trăim la vizionarea acestui spectacol-fenomen.

Marele regret exprimat, al tuturor celor prezenți la proiecția filmului, a fost faptul că nu mai există posibilitatea, în ziua de astăzi, a unei reprezentații „pe viu” a spectacolului „Meșterul Manole”. Toți își doresc asta, dar este un deziderat care, cel mai probabil, va rămâne doar în acest stadiu, din păcate…