- Publicitate -

Patriarhia Română suspendă temporar pelerinajele în Israel

„În perioada următoare nu vor mai pleca pelerini spre Israel. Orice pelerinaj programat se va amâna”, a transmis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Vasile Bănescu a precizat că doar 250 de pelerini din cei aproape 800 aflați în Israel, în momentul declanșării conflictului armat, au călătorit cu agenția Patriarhiei.

Vasile Bănescu: „Nu cunosc numărul grupurilor în care sunt împărțiți cei aproape 800 de pelerini. Doar 250 dintre aceștia au călătorit cu agenția Basilica a Patriarhiei. Ceilalți, cu alte agenții din țară, la care nu am acces. Dintre cei 250, 200 s-au întors azi dimineață, restul de 50 urmând să se întoarcă în această seară cu o cursă Tarom.

Toți pelerinii români sunt momentan în siguranță, nu au fost incidente, o parte s-au întors astăzi, restul urmând să revină foarte curând, în grupuri organizate, în funcție de ritmul permisiunilor oferite zborurilor în acest context controlat doar de forțele de apărare ale Israelului.”

Citește și ”Situația se complică în Israel. După atacul Hamas din sud, a început atacul Hezbollah din nord, sprijinit de Iran. Situația românilor prinși în mijlocul conflictului

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi