spot_img
- Publicitate -

Un nou uragan s-a format în Oceanul Atlantic

Data:

uragan atl.jpg

Furtuna tropicală Irma, care s-a format în partea de est a bazinului Atlantic în largul coastelor africane, s-a transformat în uragan „major” de categoria 3, relatează Agerpres.

- Publicitate -

Potrivit Centrului american pentru supravegherea uraganelor (NHC), uraganul ar putea devenit „extrem de periculos”, Irma se deplasează cu o viteză de circa 19 km/h în direcția vest-nord-vest însoțit de vânturi de 185 km/h, precizează NHC.

Irma era clasată joi dimineață ca uragan de categoria 2. Scara Saffir-Simpson, care măsoară puterea uraganelor, cuprinde cinci trepte cu categorii de la 1 la 5. La ora 21:00 GMT, uraganul se afla la aproximativ o mie de kilometri de Capul Verde și ar trebui să-și continue traiectoria actuală până vineri, înainte de a se îndrepta spre vest în cursul zilei de sâmbătă.

Ciclonul tropical se află încă departe de uscat, prin urmare nu a fost emisă nicio alertă. Protecția civilă din Haiti, țară insulă aflată la mii de kilometri de Irma, a semnalat pe contul său de Twitter prezența uraganului, indicând că traiectoria sa precisă urmează să fie definită în următoarele zile.

Analize, ecografii, CT și radiografii gratuite la Dentirad Hospital

DENTIRAD HOSPITAL din Plopeni anunță lansarea unei campanii de evaluare complexă a sănătății, dedicată comunității, oferind oportunitatea accesului gratuit la o gamă largă de...
- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Decizia de la Curtea de Apel Ploiești a fost anulată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a anulat, vineri,...

Autoturism răsturnat pe DJ 720, în afara localității Florești

Accidentul rutier s-a produs pe DJ 720, în afara...

Reacția Curții de Apel Ploiești la suspendarea deciziei CCR

Curtea de Apel Ploiești a venit cu precizări vineri,...

Transporturi agabaritice astăzi în Prahova

Centrul Infotrafic al IGPR anunță că șase transporturi agabaritice...

Motivarea judecătorului din Ploiești care a anulat decizia CCR

Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce nu cred în hotărârea Curții de Apel Ploiești

Într-un climat politic agitat și cu o democrație aflată...

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cutremur de 6.2 în Istanbul. S-a resimțit și în România

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 a avut...

Ce scrie în Testamentul Papei Francisc

Vaticanul a dat publicităii testamentul Papei Francisc, care a...

Cauza oficială a morții Papei Francisc

Papa Francisc a murit a doua zi de Paște,...

Cauza morții Papei Francisc

Papa Francisc a murit a doua zi de Paște,...
- Publicitate -

Cine ar putea fi viitorul Papă. Cinci cardinali sunt favoriți

Papa Francisc a murit astăzi, la vârsta de 88...

Militari chinezi, care luptau pentru Rusia, capturați în Ucraina

Volodimir Zelensky a anunțat capturarea a doi militari chinezi,...

Lupi dispăruți acum 13.000 de ani, înviați în laborator VIDEO

Compania Colossal Biosciences a reușit să readucă la viață...

 Paul de România, arestat la domiciliu în Paris

Paul-Philippe al României, a fost arestat la domiciliu în...