A visat de mică să salveze copii și nu s-a văzut niciodată făcând altceva. Își construise deja drumul în Chișinău, Republica Modova, unde, timp de 11 ani, a fost șefă de secție la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, după ani de muncă în terapia intensivă pediatrică. Avea totul: experiență, stabilitate și un loc sigur de muncă ce îi oferea enorm de multe satisfacții. Și totuși, a ales să plece în România, la Ploiești. Nu a făcut acest pas pentru ea, ci pentru copilul ei, atunci în vârstă de cinci ani. „Am vrut ca băiatul meu, Mihai, să aibă mai multe șanse, să crească într-o țară europeană”, spune azi medicul ATI, Natalia Buzatu, un om care a avut tăria să plece aproape de la zero, fără să știe ce urmează. De opt ani este medic ATI la singurul Spital de Pediatrie din Prahova și face, zi de zi, ceea ce și-a dorit încă de mică: să lupte pentru viața copiilor.
Din articol
Se fâstâcește în fața camerei de filmat și recunoaște că are trac, deși este un om atât de natural și sincer. Îmi spune că ultima discuție pe care a avut-o cu un jurnalist a fost când a vorbit despre viață și provocările ei în revista odoras.md, undeva în primăvara lui 2016, când s-a aflat pe coperta revistei, la rubrica „Mame de succes”.
Nici azi, după opt ani în România, medicul pediatru ATI, Natalia Buzatu, nu și-a pierdut accentul de basarabeancă, de care este atât de mândră. Asta chiar dacă, recunoaște zâmbind, la început, colegii de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești nu o înțelegeau când explica un caz și „mă numeau arhaica noastră”.
Citește și: Cardiologul SJU Ploiești, Marian Albu, despre burnout-ul medicilor: „Și noi suntem oameni. Oboseala și epuizarea ne pot afecta deciziile” (VIDEO)
Își aranjează, înainte de interviu, ținuta albă, impecabilă a medicului ATI, care, evident, ține la imaginea sa în fața lumii, dar mai ales în fața micilor săi pacienți: „Nu sunt făcută să dau interviuri… este al doilea din viața mea, dar am simțit o chimie și am acceptat”, mărturisește Natalia Buzatu.
Povestea ei, a medicului ATI, începe să curgă atât de natural…
A plecat din Republica Moldova, de lângă familie, cu inima strânsă și cu speranța că face alegerea corectă pentru copilul ei, azi în vârstă de 13 ani, elev la Școala Gimnazială „Toma Caragiu” din Ploiești.
A ajuns în România în 2018, cu speranță, dar și cu multe necunoscute. Deși avea ani de experiență în terapie intensivă pediatrică, realitatea medicului Natalia Buzatu a fost una dură.
„Nu mi-au fost echivalate studiile. A fost o lege cu două capete. A trebuit să fac din nou rezidențiatul la spitalul <Marie Curie> din București.”
Nu vorbește cu regret despre acel moment, ci cu o liniște care vine din acceptare. „Nu regret nicio secundă. Mentorii de la spitalul din București mi-au dat o șansă. În fiecare zi am învățat ceva, chiar dacă aveam deja 15 ani de experiență cu copiii la cel mai mare spital pediatric din Chișinău.”
Legătura cu Ploieștiul a început înainte să se mute definitiv. A venit la un congres la Timișoara, iar spitalul din Ploiești avea atunci nevoie de medici pe Terapie Intensivă.
„Era un singur medic ATI, care nu făcea față numărului mare de cazuri. După doi ani, am acceptat propunerea fostului manager, doctorul Cătălin Vișean, și am venit. Am fost primită foarte bine, de oameni grijulii, care m-au ajutat, deși eu mă simțeam într-o bulă a mea. Bula omului venit de peste Prut, neînțeles și care încerca din răsputeri să se integreze într-o țară, într-un oraș, într-un spital străin mie”, povestește Natalia Buzatu.
Medicul care are telefonul plin de fotografiile copiilor, bebelușilor pe care i-a salvat
Astăzi, pentru ea, medicul în vârstă de 45 de ani, secția ATI a Spitalului de Pediatrie din Ploiești este locul unde își petrece mare parte din viață. Un loc în care liniștea poate dura doar câteva minute.
„O zi poate fi calmă, dar poate deveni atât de grea și epuizantă, încât simți că pierzi o parte din viața ta acolo.”
Cazurile copiilor care ajung pe mâna ei și a echipei, și pe care încearcă din răsputeri să îi salveze, nu sunt simple povești medicale. Sunt momente care, spune Natalia Buzatu, îi rămân în suflet. Poate de asta îmi și arată cum telefonul ei e plin de fotografiile bebelușilor și adolescenților ajunși în stare critică la Pediatrie și plecați acasă, din fericire, pe picioarele lor.
N., băiețelul malnutrit, resuscitat timp de o oră, care a devenit „mascota” spitalului
„Nu pot să uit cazul unui băiețel de două luni, malnutrit. L-am resuscitat aproape o oră, am depășit cu mult protocolul, dar am simțit că asta trebuie să fac. Când am simțit activitate cardiacă la acea mână de om care avea undeva la 1.700 de kg., a fost o minune.
A stat trei luni internat… acum este bine, are un an și jumătate și e sănătos, ceea ce mă bucură enorm. În meseria aceasta, o oră poți să resuscitezi un copil, în alta îl poți pierde”, își amintește Natalia Buzatu, care îl numește pe bebelușul „N” mascota Spitalului de Pediatrie Ploiești.
Dar, tot ea, doctorița de peste Prut, mai spune că sunt și imagini care dor altfel. „Am avut o fetiță de două luni bătută de mama ei, cadru militar. Avea coaste rupte și mâna fracturată, sărmana. Nu mi-am închipuit că un copil poate ajunge la spital în halul acela. Am făcut tot ce a ținut de noi să o stabilizăm, să o ajutăm să trăiască și, din fericire, am reușit”, rememorează Natalia Buzatu.
„E greu când resuscitezi un adolescent băut sau drogat, iubit și crescut de familie timp de 16 ani”
O mai întreb și cum se simte în momentul în care la ea, la ATI, ajung puști în comă alcoolică, drogați sau snopiți în bătaie din cauza anturajelor proaste.
„E greu, foarte greu. Când ai de-a face cu un bebeluș, da, doare. Dar când faci resuscitarea unui adolescent crescut 15-16 ani de niște părinți, doare, cred, și mai rău, fiindcă acel copil a avut suficient timp să fie lângă o familie care l-a iubit și a avut grijă de el așa cum a putut. Copiii aceștia, băuți sau drogați mulți dintre ei, sunt, mai exact, copiii care răspund provocărilor de pe TikTok, ori cei care intră în anturaje greșite.
Citește și: Medicul urgentist SJU Ploiești, Ramona Șerban: „Nu există pauză când viața unui om depinde de tine” (VIDEO)
Avem cazuri cu pastile puse în apă sau minori care au găsit o sticlă cu alcool și au băut până au intrat în comă. E greu cu copii de la oraș, dar e la fel de greu și cu cei din mediul rural. Cei de la țară ajung la spital copleșiți de muncă. Au, la 14,15,16 ani, mâinile bătătorite din cauza muncii la câmp sau cu animalele din gospodărie. Sunt epuizați fizic”, mai spune Natalia Buzatu.
Unele povești, mai recunoaște medicul ATI, sunt greu, extrem de greu de spus până la capăt.
„Am avut o fată de 16 ani, adusă intoxicată, în moarte cerebrală. Este cumplit să spui unui părinte că acel copil a murit după ce l-a crescut 16 ani.”
Există și situații în care, mai recunoaște aceasta, medicii, din păcate, nu mai pot face nimic. „Am avut un copil adus deshidratat în ziua de Crăciun, anul trecut, în 2025. Părinții au vrut să stea acasă, să fie împreună de sărbători. Au venit cu micuțul prea târziu… nu am mai avut ce să-i facem.”
Cazurile sunt diverse și, uneori, greu de imaginat, îmi mai spune medicul ATI. „Vin copii mușcați de câini de luptă, adolescenți intoxicați din dragoste, la 15-16 ani. Sunt lucruri greu de acceptat”, recunoaște Natalia Buzatu.
„Uneori am fost nevoită să ies din spital cu gluga pe cap de teama aparținătorilor”
Pe lângă lupta pentru viața copiilor, există și o altă realitate, mai puțin văzută.
„Noi nu lucrăm doar cu pacientul, cu acel copil care poate nu știe să ne spună ce are, ce îl doare. Avem și părinții, dar avem și …buneii. Încercăm să îi calmăm pe toți, dar să ne facem și treaba pentru a salva viața acelui copil.
Uneori, da, durerea aparținătorilor se transformă în furie. Am fost și agresați, amenințați. Au fost situații în care am ieșit din spital cu gluga pe cap, de teamă să nu fim linșați. Îmi amintesc cazul unei fete de 16 ani, intoxicată cu monoxid de carbon. Urma să fie măritată conform tradiției respectivei comunități.
A venit la spital toată familia lărgită. Mi-a fost teamă, da… mi-am sunat soțul să vină după mine”, mai povestește medicul de Terapie Intensivă.
Echipa de la Pediatrie, a doua familie pentru medicul ATI de peste Prut
Și totuși, în mijlocul acestor lucruri, există și momente care o țin acolo. „Când salvezi un copil, satisfacția este uriașă. Când părintele pleacă acasă cu copilul sănătos… asta este cea mai mare realizare.”
În secție, Natalia Buzatu, alături de echipa sa, pe care o numește „o a doua familie”, încearcă să aducă și puțină bucurie acolo unde pare că nu mai există. „Când este ziua unui copil, strângem bani și cumpărăm un tort sau haine, jucării. Sunt copii din familii sărace sau din centre de plasament. Reacția lor… nu o poți descrie în cuvinte.”
Pentru ea, fiecare copil contează. Îi ține minte pe toți.
„Am telefonul plin de poze. Sunt copii pe care i-am ajutat și din care a rămas ceva frumos.”
Fiul ei, Mihai, este astăzi, spune zâmbind, „român get-beget”. „Știe că rădăcinile lui, de la mamă și de la tată, sunt acolo, în Republica Moldova, dar el e român sută la sută. Încerc să îl învăț să aprecieze și să respecte tot ce are arătându-i ce alți copii ca el nu au și învățându-l să fie empatic și să ajute în măsura în care poate.”
Cum dorul de casă niciodată nu dispare, aceeași Natalia Buzatu îmi mai povestește, la fel de deschis și sincer, că „o dată la una-două luni mergem în Republica Moldova. Acolo ne sunt prietenii, nașii, familia. Când ne e dor, plecăm să ne odihnim sufletele.”
În fiecare zi spune „Tatăl Nostru” și se roagă înainte de a ajunge la spital
Mai vreau să aflu de la medicul ATI cum e o zi din viața celei care nu s-a visat vreodată făcând altceva decât îngrijind copii: „Spun Tatăl nostru și mă rog. Din Găgeni, de unde locuiesc, până ajung la serviciu, la Pediatrie, asta fac. Îmi spun în gând: Doamne, să fie bine azi. Ai grijă de mine și de copiii care ajung la mine.”
Pentru că, tot ea completează, în ATI (Terapie Intensivă) nu există siguranță. „Acum e liniște, dar în două minute poate apărea un caz foarte grav.”
Și totuși, nu ar schimba nimic. „Nu mi-am imaginat altă specialitate. De mică știam că asta vreau.”
La final, dincolo de ani de muncă, gărzi și decizii luate în secunde, rămâne același lucru care a pornit-o la drum: grija pentru copii.
„Îmi doresc ca toți copiii să fie sănătoși și părinții să aibă încredere în medici. Niciun medic nu își dorește altceva decât să fie bine copilul care ajunge pe mâinile lui. Eu pentru asta am muncit. Asta este misiunea mea: să fac să fie bine pentru fiecare copil”, mai spune Natalia Buzatu.
Într-un loc unde, uneori, totul se decide în câteva clipe, pentru ea, pentru doctorul de copii, fiecare micuț rămâne o lume întreagă. Iar lupta ei continuă, zi de zi, cu aceeași speranță: aceea că, la final, totul va fi bine.
Urmărește video integral cu medicul ATI de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, Natalia Buzatu:
