Peste 20 de ani s-a tras cu rachete antigrindină în Prahova, fără să existe autorizație de mediu, care ar fi trebuit emisă de Direcția Județeană de Mediu Prahova. Cel puțin asta reiese dintr-un document, al Direcției Județene de Mediu Prahova, din subordinea Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, emis marți, 7 aprilie 2026. Observatorul Prahovean a intrat în posesia acestui document.
Din articol
UPDATE: Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”
Potrivit documentului amintit, Direcția Județeană de Mediu Prahova a transmis faptul că, în anul 2002, a fost emis un acord de mediu pentru construirea unor puncte de lansare a rachetelor antigrindină la Valea Călugărească. Acest acord a fost valabil până în anul 2003.
Insituția mai precizează faptul că nu a emis nicio autorizație de mediu pentru activitatea desfășurată de Sistemul Național Antigrindină pe teritoriul județului Prahova!
De asemenea, aceasta mai arată, în cadrul aceluiași document, că nu dispune de studii sau date privind eventuale efecte asupra mediului și că nu efectuează nici analize de laborator pentru determinarea concentrațiilor de iodură de argint în sol sau în apele de suprafață.
Ce a transmis Direcția Județeană de Mediu Prahova
Referitor la adresa dumneavoastră nr.***, prin care ne solicitați informații privind actele de reglementare emise în legătură cu funcționarea sistemului antigrindină în județul Prahova și monitorizarea efectelor iodurii de argint în sol și ape, vă comunicăm următoarele:
- în anul 2002 a fost emis Acordul de mediu Nr. PH- 644 din 24.08.2002, ca urmare a cererii adresate de C.N-INSTITUTUL NATIONAL DE METEOROLOGIE, HIDROLOGIE SI GOSPODARIREA APELOR S.A. BUCURESTI, pentru proiectul: CONSTRUIRE SI AMPLASARE OBIECTIVE PENTRU PUNCT LANSARE RACHETE ANTIGRINDINA, ANEXE, UTILITATI, PLATFORME SI CAI DE ACCES, IMPREJMUIRE, EXTINDERE RETEA ELECTRICA, BRANSAMENT SI INSTALATIE DE ILUMINAT INCINTA din localitatea Valea Calugareasca, jud.Prahova; acordul a fost valabil un an de la data eliberării, până la 24.08.2003;
- instituția noastră nu a emis nicio autorizație de mediu pentru activitatea desfășurată de Sistemul Național Antigrindină pe teritoriul județului Prahova;
- instituția noastră nu deține niciun fel de documente/informații cu privire la funcționarea și influența acestui sistem asupra factorilor de mediu; DJM Prahova nu prestează servicii de laborator care să se refere la analiza concentrațiilor de iodură de argint/ioni de argint în sol și ape de suprafață; nu deținem date sau studii ca obiect fenomenul de acumulare de iodură de argint în acele zone în care se desfășoară activități de lansare a rachetelor antigrindină în jud. Prahova”, se arată în documentul emis de DJM Prahova.
Scurt istoric al Sistemului Antigrindină în Prahova
Reamintim faptul că, în Prahova, Sistemul Antigrindină a fost suspendat în 2024, cu mai bine de o lună înainte de terminarea sezonului, și înaintea altor județe din țară. Această suspendare a venit ca urmare a solicitării fermierilor prahoveni, care au solicitat oprirea din cauza faptului că au constatat mai multe nereguli în ceea ce privește fincționarea acestui sistem.
Ulterior, în 2025, sistemul nu a mai fost repornit în întreaga țară și a intrat în conservare. În Prahova, fermierii au declarat faptul că „de când s-a oprit sistemul, ne plouă”.
În februarie 2026, viticultorii prahoveni au obținut în instanță anularea ordinului de suspendare a Sistemului Antigrindină în Prahova, dar acesta oricum era oprit în toată țara.
În prezent, actuala conducere a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a decis că funcționarea sistemului antigrindină nu mai reprezintă doar o decizie administrativă, ci una cu implicații strategice la nivel național.
Așa că, „în acest context, proiectul a fost transmis către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), instituția competentă să analizeze implicațiile și să stabilească direcția finală, fiind așteptată o decizie în acest sens”, se arată în răspunsul transmis redacției Observatorul Prahovean de către MADR.
Abia după această analiză se va decide dacă funcționarea sistemului va fi reluată sau nu, la nivelul întregii țări.
Vezi detalii aici:
- Sistemul Antigrindină în Prahova: Bun sau rău? Prezentare generală
- Sistemul Antigrindină: Fermierii prahoveni vor studii înainte de orice altă intervenție
- Programul Antigrindină a fost sistat în toată țara mai devreme cu o lună
- Pentru ce a fost proiectat Sistemul Antigrindină și de ce a fost oprit, în 2025, în România. Va fi repornit în 2026?
- Ce se întâmplă cu antigrindina din Prahova. Sistemul ajunge pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Țării
Observatorul Prahovean a solicitat Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor un punct de vedere, dar acesta nu a fost transmis până la data publicării prezentului articol.

