- Publicitate -

De ce a fost demolat unul dintre turnurile de răcire ale rafinăriei Petrotel Ploiești. VIDEO cu momentul imploziei

Ieri, la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești a fost demolat un turn de răcire care nu mai era utilizat de ani buni. Operațiunea, realizată de o firmă specializată, s-a încheiat cu succes. Zgomotul produs de demolarea turnului respectiv a fost unul redus, astfel încât locuitorii din zonă nu au avut niciun disconfort auditiv. VIDOE la finalul textului.

Construit și dat în folosință în anul 1974, turnul respectiv aducea la un regim de temperatură joasă apa utilizată în procesele de răcire a produselor mai fierbinți rezultate din procesele tehnologice ale rafinăriei.

- Publicitate -

Turnul respectiv, considerat ”istoric” nu mai era folosit de ani buni datorită modernizării rafinăriei Petrotel, proces care a presupus construcția unor instalații de răcire care folosesc o tehnologie mai avansată, bazata pe eficiență energetică – obiectivul oricărei rafinării.

Demolarea turnului de răcire respectiv a fost posibilă în timpul reviziei capitale a rafinăriei, planificată în perioada 15 octombrie-29 noiembrie, iar fotografii cu acesta vor rămâne în arhiva muzeu a Rafinăriei Petrotel Lukoil Ploiești.

- Publicitate -

VIDEO Momentul demolării turnului de răcire, susprins de reporterii Observatorul Prahovean:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -