Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 21 aprilie, forma finală a Calendarului de înscriere la creşă și grădiniţă, pentru anul şcolar 2026-2027. Acesta poate fi consultat aici.
Din articol
Noul ministru al Educației, Mihai Dimian, precizează că „ordinea înscrierii sau numărul de înregistrare al cererii de înscriere nu constituie un criteriu, iar înscrierea nu se face pe principiul „primul venit, primul servit”, ci pe baza criteriilor generale şi specifice descrise în metodologie”.
Când se fac reînscrierile la creșe și grădinițe pentru anul școlar viitor
Copiii cu vârste între 3 luni şi 3 ani vor putea fi înscriși la creşă, în limita locurilor disponibile, după etapa de reînscrieri.
Același principiu se aplică și în cazul copiilor de grădiniță, cu vârste între 3 şi 6 ani.
Etapa de reînscrieri se desfăşoară în perioada 18-22 mai 2026. În cadrul acesteia, părinții copiilor care sunt acum la creșă sau grădiniță își exprimă opțiunea privind frecventarea cursurilor unității de învățământ și în anul școlar următor.
În data de 22 mai se vor afișa rezultatele și numărul de locuri rămase libere pentru înscrierile noi.
Ce documente trebuie să conțină dosarul de înscriere
Înainte de a se prezenta la unitatea de învățământ dorită, părinții trebuie să completeze un dosar, pe care îl vor aduce cu ei în ziua înscrierii.
Acest dosar trebuie să cuprindă următoarele documente:
- cerere-tip;
- copie de pe certificatul de naștere al copilului;
- copie de pe actele de identitate ale părinților/reprezentantului legal;
- adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentantul legal sau adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire copil, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru înscrierea în învățământul antepreșcolar;
- alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere și care sunt analizate în timpul procesului de înscriere.
Transmiterea documentelor prin e-mail sau poștă
În cazul în care părinții optează pentru trimiterea prin e-mail sau prin poștă a cererii-tip, aceștia vor transmite unității de învățământ o declarație pe propria răspundere, cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere (după caz).
De asemenea, se va atașa și dovada modului în care se exercită autoritatea părintească în cazul părinților divorțați și informații privind părintele la care a fost stabilită locuința minorului (dacă este cazul).
La dosarul de înscriere se mai adaugă documente, în toamnă
La dosarul de înscriere se adaugă, la începutul anului școlar, următoarele documente:
- adeverință de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este clinic sănătos (este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învățământ);
- avizul epidemiologic/dovada de vaccinare, eliberat(ă) de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.
Prima etapă de înscrieri
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, etapa dedicată noilor înscrieri la creșă și grădiniță să va desfășura între 25 mai și 18 iunie 2026.
În cererile-tip de înscriere, părinții pot trece trei opțiuni, în ordinea preferințelor.
Cererile se depun între 25 și 29 mai 2026, la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune.
În perioada 2 – 8 iunie sunt procesate cererile pentru prima opţiune, între 9 – 12 iunie pentru a doua opţiune şi între 15 -17 iunie pentru cea de-a treia opţiune.
Pe 18 iunie 2026 vor fi afişate rezultatele şi numărul de locuri rămase libere, după prima etapă de înscriere.
A doua etapă de înscriere
În perioada 22 iunie – 9 iulie 2026 se va desfășura a doua etapă de înscrieri, pe locurile rămase libere în urma primei etape.
Rezultatele vor fi afişate în data de 9 iulie 2026.
O a treia șansă, etapa de ajustări
Între 17 şi 27 august 2026, va avea loc etapa de ajustări. Atunci vor fi înscrişi, pe locurile rămase libere, copiii care nu au fost înscrişi în primele două etape, cu prioritate cei de 4 şi 5 ani, copiii ai căror părinţi au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învăţământul primar şi nu au fost admişi, ca urmare a avizului negativ al CJRAE/ CMBRAE şi copiii de peste 2 ani ai căror părinţi solicită înscrierea în grupa mică de la grădiniţă.
În cadrul acestei etape, solicitările părinților vor fi depuse la Inspectoratele Școlare Județene.
Rezultatele finale și locurile rămase vor fi afișate pe 28 august 2026.
