Alarmant: Numărul urșilor din Prahova este dublu față de efectivul optim. Atacurile s-au înmulțit din cauza suprapopulării. Specialiștii susțin că este nevoie de un management de vânătoare

0

Autoritățile locale din zonele în care au fost înregistrate atacuri ale urșilor asupra oamenilor cer ajutor pentru stoparea unor astfel de situații terifiante. Sunt oameni care au ajuns la spital cu răni grave și care vor rămâne desfigurați pe viață din cauza unora astfel de atacuri fără precedent în ultimii ani. S-a întâmplat la Comarnic, la Breaza, dar și la Telega.

Conform spuselor celor de la Garda Forestieră, înmulțirea acestor animale este un fenomen îngrijorător. La nivel de Prahova sunt 430 de exemplare, în condițiile în care efectivul optim e de 210. Numai pe Valea Prahovei trăiesc 100 de urși, efectivul optim fiind de doar 40. Din cauza acestui efectiv crescut, animalele au pătruns în localități, în căutare de hrană, ajungând să facă prăpăd în gospodării, dar și să atace oameni care vor rămâne, din nefericire, cu traume și mutilați pe viață.

Citește și:Bărbatul atacat de urs la Comarnic se află în stare gravă, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele de supraviețuire

Mugurel Drăgănescu, președintele AGVPS, consideră că atacurile urșilor s-au înmulțit din cauza suprapopulării. Acesta susține că nu se poate ajunge la un efectiv optim decât printr-un management de vânătoare.

„OG 81/2021 nu rezolvă cauza”

„Suntem singura țară din UE care nu se ocupă de managementul acestei resurse printr-o vânătoare sustenabilă. Dacă așa vom continua,  vom avea situații de oameni  mutilați, așa cum s-a întâmplat recent la Breaza, Comarnic, Telega. E bine că a apărut această Ordonanță 81, dar nu rezolvă cauza .Practic, vorbim despre o intervenție reactivă, numai în intravilan și numai după ce ursul a atacat”, a declarat acesta.

Cel mai recent atac a avut loc chiar aseară, la Comarnic, un bărbat de 45 de ani ajungând în stare gravă la SJU Ploiești. Un alt bărbat din Breaza a fost sfâșiat, tot în weekend, de un astfel de animal, iar la Telega, la începutul acestei luni, o altă persoană a ajuns desfigurată la spital.

„Ce să fac? Să… liniștesc eu ursul?”

Bogdan Novac, primar Breaza:

„E nevoie urgentă de măsuri. Procedurile birocratice nu ne mai permit amânare. Am întrunit mâine o ședință cu toți primarii din UAT – urile învecinate pentru luarea unei decizii comune prin care să propunem modificarea legislației în regim de urgență. În cazul Brezei, atacul a venit din partea unei ursoaice cu pui. Echipa de intervenție este formată din primar, jandarm, vânător și medic veterinar. Ce să fac eu, ca primar? Să …liniștesc ursul? Intervenția imediată asupra urșilor în intravilan se efectuează gradual. Asta înseamnă îndepărtare, tranchilizare, relocare, eutanasiere și apoi împușcare. Noi respectăm legea. Dar lucrurile trebuie să se „miște” mai eficient pentru că, iată, avem de-a face cu oameni mutilați pe viață din cauza urșilor agresivi”

 

Citește și: Bărbat atacat de urs la Breaza. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești – UPDATE

Edilul de la Telega, Costel Brezeanu susține că a demarat procedura semnării unui contract de prestări servicii cu Garda Forestieră, Ocolul Silvic, AGVPS și un medic veterinar.

„Întreaga zonă va fi monitorizată  și se vor respecta pașii legali de intervenție. Din cate știu avem cinci exemplare pe raza comunei, dar atacul sângeros de la începutul lunii a fost semnalul că lucrurile nu mai pot rămâne așa. Oamenilor le e frică să mai iasă din case în curți. Au pomi fructiferi, au animale, oricând se pot trezi atacați. S-a mai întâmplat ca urșii să intre în gospodării și să omoare animale, dar asta e primul atac sângeros asupra unui om.”

Citește și: Bărbat atacat de urs în pădurea de la Telega

Starea prahoveanului atacat de urs la Telega. A fost desfigurat

Ce spune legea

Potrivit OG nr 81 din 21 iulie 2021, intervenția asupra exemplarelor de urși se face gradual și e posibilă numai in intravilan. Primul pas este metoda alungării. Dacă exemplarul revine, echipa de intervenție procedează la tranchilizare și relocare.

Marcarea și monitorizarea animalelor tranchilizate care urmează să fie relocate se realizează prin montarea de colare GPS sau prin montarea de crotalii auriculare și microcip. Dacă aceste două metode nu funcționează se trece la extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare. Arma de vânătoare poate fi folosită exclusiv de personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului (Ocolul Silvic) sau de către personalul tehnic de specialitate al Gărzii Forestiere. În cazul ursoaicelor cu pui, aceștia din urmă sunt relocați de urgență în cadrul unor centre de reabilitare specializate.

Sesizarea cazurilor în care este necesară intervenția imediată se face de către orice persoană prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Viorel Mihălcioiu, inspector șef Garda Forestieră :

„S-a constituit deja o comisie pentru intervenție imediată. În cazul ursului agresiv de la Comarnic s-a decis împușcarea acestuia. În rest, procedura, așa greoaie și ambiguă cum este, trebuie respectată. Asta presupune alungare prin focuri de avertisment, tranchilizare, relocare, deși nu aș putea spune unde din cauza suprapopulării. abia apoi SE PUNE PROBLEMA eutanasierII sau împușcĂRII. Ideea este că în aceste cazuri întâmplate unul după altul în Prahova, vorbim de urși agresivi care au desfigurat oameni și pun în continuare în pericol integritatea fizică a locuitorilor.

sursa foto – protv

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău