Un șofer în vârstă de 76 de ani, din Ploiești, este cercetat după ce ar fi provocat un accident rutier în municipiul Râmnicu Sărat, în care au fost implicate opt autovehicule, inclusiv o autospecială de poliție aflată în misiune.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, accidentul s-a produs marți, 4 august, pe strada Mihai Eminescu. Din primele cercetări reiese că bărbatul din Ploiești ar fi pătruns pe o stradă cu sens unic, pe direcția interzisă, după care ar fi pierdut controlul direcției și ar fi intrat în coliziune cu alte autovehicule.
Printre mașinile lovite s-a aflat și o autospecială de poliție în care se aflau un polițist din cadrul IPJ Buzău și un polițist local, aflați în serviciul de patrulare.
În urma impactului, unul dintre polițiști a fost rănit și a fost transportat la spital pentru evaluare și îngrijiri medicale. Potrivit unor surse judiciare, acesta acuza dureri la nivelul coloanei cervicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul. Cauza exactă și responsabilitatea pentru producerea evenimentului urmează să fie stabilite în urma anchetei.
