spot_img
- Publicitate -

Cum a ajuns un ploieștean instructor de echitație: ”Am 42 de ani și tot de atâția ani iubesc caii” – FOTO

Data:

Robert Silviu Stan este din Ploiești, are 42 de ani și este instructor de echitație la “Luna Horse” din Ploiești. Dragostea pentru cai o are de când era mic. Spune despre cai că sunt speciali iar prietenia lor nu poate fi cumpărată, ci trebuie câștigată. Business-ul cu echitația e mai mult pasiune și mai puțin afacere. Luna este numele calului preferat de la centrul de echitație, cal pe care cei mici așteaptă cu nerăbdare să îl călărească și să facă poze cu acesta. Robert pune mare accent pe respectarea regulilor și nu lasă niciun cursant să vină la călărit fără vestă și cască de protecție.

- Publicitate -

O scurtă prezentare, Robert?

În primul rând îți mulțumesc ție, John Cristea, pentru că te-ai gândit la mine. Acest interviu reprezintă o oportunitate pentru mine și sper ca povestea mea să fie una care să inspire. Am 42 de ani și de tot atâția ani iubesc caii. Îmi plac caii, dar îmi plac și caii putere. Da, îmi plac mașinile și sunt o a doua pasiune importantă pentru mine. Am studiat la Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza” din Ploiești iar studiile postliceale le-am finalizat la UPG.

Cum ai descoperit dragostea pentru cai și echitație?

Peste 100.000 de flori vor decora Ploieștiul

Mii de fire de gazanie, gura leului, crăițe, mușcate, precum și numeroase plante perene vor decora Ploieștiul în perioada următoare. Toate florile sunt din...
- Publicitate -

Este o poveste lungă care începe de când eram copil. Ca majoritatea copiilor, aveam bunici la țară. Bunicii lucrau la CAP (Cooperativa Agricola de Producție) și aveau, bineînțeles, cai. Am avut un cal la ei. Timp de 16 ani, același cal. Se crease o legătură între mine și el. Toate vacanțele erau acolo. Din prima zi până la ultima, spre disperarea mamei mele. Eram împreună cu el, cu Suru – așa îl chema pe căluțul meu. Era atât de legat de mine încât ajunsese să mă caute cu privirea la simpla auzire a vocii mele. Renunțam și la meciurile de fotbal, o altă pasiune a copilăriei mele, cu prietenii pentru a sta cu Suru.

Eu cred că acest cal a fost geneza pasiunii mele! Dar oricum ar fi stat lucrurile eu cred că am avut ceva în sânge pentru cai, o iubire și o pasiune pe care nu le pot explica.

Din păcate, când aveam 16 ani, l-am pierdut pe Suru, iar apoi finalul liceului și facultatea au adus alte lucruri necesare la perioada aia, în primul plan. Chiar și așa niciodată nu am uitat și nu am lăsat pasiunea mea sa moara. Îmi aduc aminte cum veneam cu tatăl meu, pe vremea comunismului, să pună benzină de la benzinăria din fața hipodromului și de dragul meu, când plecam, intra să mă lase să mă uit puțin la cum erau antrenați caii pe hipodrom. Erau minute prețioase pentru mine.

- Publicitate -

Prin 2011 am fost la o pensiune unde aveau cai. Din momentul ăla am spus că îmi doresc un cal al meu. Dar a mai durat până să îmi iau primul cal Am reușit asta în anul 2017. Am plecat să îmi iau primul cal si am venit cu doi acasă. L-am cumpărat pe Narcis, un cal din rasa Lipitan, linie neapolitano și pe mama lui, Fanny, linie favory. Și uite asa a început partea a doua a vieții mele legată de cai.

Ce beneficii există pentru cei care practică echitația?

Echitația este un sport complex, nu este ca celelalte sporturi și se diferențiază prin faptul că intervine și calul. Deci ca să iasă lucrurile bine și foarte bine, călărețul trebuie să facă o echipă cu calul sau să fie unul și același lucru. Este un sport nobil, care-ți aduce multe beneficii iar pentru faptul că se desfășoară în aer liber, face ca trăirile sa fie intense.

- Publicitate -

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat într-un cartier de lux și nici secretară la ușă. Dacă-l cauți, cel mai probabil îl...

Eu le spun celor care vor să înceapă echitația să o ia ca pe o relaxare, pentru că acesta este marele beneficiu. Relaxare, dezvoltarea musculaturii, picioare, abdomen, spate, postură și coordonare sunt doar câteva dintre avantajele acestui sport. Se spune că în echitație trebuie să ai mâini de înger și pulpă de drac. Mai amintesc ca beneficii: dezvoltarea mobilității și a echilibrului. Pentru copii echitația este recomandată pentru că îi ajută să își mărească capacitatea de concentrare și să își dezvolte un corp armonios.

În cât timp poate învăța un adult să călărească și la ce riscuri se expune?

Partea interesantă în direcția învățării este că adultul pricepe mai greu iar copilul ajunge să se acomodeze foarte ușor cu echitația. Nu pot oferi un timp exact, dar pot spune că îmi dau seama de cât de rapidă va fi învățarea după ce îl văd, pe copil sau adult, cum se urcă pe cal în mai multe ședințe de echitație. Echilibrul în șa este important, dar și mai importantă este înfrângerea fricii de a călări. Un timp estimativ de perfecționare durează între 2 luni și 6 luni pentru o tehnică de echitație bună.

- Publicitate -

Riscuri sunt în toate sporturile. Pentru a diminua cât mai mult riscurile, cursantul trebuie să aibă răbdare cu calul și să respecte cu strictețe instructajul.

Care sunt principale reguli pe care trebuie să le respecte cei care calcă pragul centrului de echitație “Luna Horse”?

Clubul de echitație “Luna Horse” are ca regulă primordială folosirea de vestei și casca în momentul urcării pe cal. Dacă elevul nu are, noi le oferim fără un cost suplimentar. Siguranța este vitală. Eu nu urc pe cal pe nimeni fără aceste două lucruri nici măcar pentru o poză. Apoi sunt reguli legate de cai, cum trebuie să fii lângă ei, pe unde să treci când te afli în preajma unui cal etc. Respectăm regulile la fiecare vizită a fiecărui copil și/sau adult și iar asta ne ajută la buna funcționare a centrului de echitație și la siguranța cursanților.

- Publicitate -

Câteva detalii despre calul vedetă al centrului de echitație?

Din punctul meu de vedere fiecare cal al meu este o vedetă pentru mine și chiar pentru copii și clienții noștri. Pentru mine primul meu cal este o vedetă pentru că am creat o legătură cu el. Narcis, despre el este vorba, este un lipitan, de 7 ani și este preferatul meu. Îmi este prieten, partener – există o legătură perfectă între noi doi.

Dacă discutăm despre copiii care vin la noi, Mokka și Bartoli sunt vedetele lor, iar ei îi învață tainele echitației. Pe urmă pentru cei mai avansați sunt Mervin și Fanny, pur sânge englez. Apoi, ca frumusețe sunt Iman și Kadir, un pursânge și shagya arab. Sunt superbi!

- Publicitate -

Acum am păstrat pentru final un ceva special. E vorba de Luna sau „Clar de luna”, așa cum este trecută în pașaport. Despre ea pot spune că este vedeta incontestabilă a centrului de echitație. Toată lumea o iubește. Luna s-a născut în anul în care am deschis centrul și de la ea vine și numele centrului. Este o iapă lipitan linia conversano de 2 ani și două luni.

Este recomandată echitația pentru cei mici? Dacă da, de la ce vârste?

Da este recomandată echitația pentru cei mici, iar aceștia se pot bucura de călărit încă de la vârsta de 7 ani. Plimbările pe cal se pot face chiar și mai devreme.

- Publicitate -

Cu toții am auzit despre legătura pe care caii o au cu oamenii. Cât este mit și cât este adevăr? 

Da. Legătura dintre cai și oameni nu este un mit. Caii sunt animalele care reușesc să creeze o legătură foarte strânsă cu oamenii, cărora le oferă fidelitate și respect. La baza relaţiei dintre cal şi om este respectul. Calul nu respectă omul pentru că îi dă de mâncare, ci pentru că se simte în siguranţă cu el. Astfel, caii nu pot fi manipulaţi, supuşi sau dominaţi, deoarece ei nu asociază furnizorul de mâncare cu o persoană demnă de respect. Asta înseamnă o prietenie sinceră, necondiționată.

Deci, din punctul meu de vedere, nu este mit, ci este realitate. Legătura dintre cal și om chiar există.

Când ai decis să transformi pasiunea pentru echitație într-un business? 

Când am decis să transform pasiunea în business? Când am ajuns să am 8 cai și mi-a fost extrem de greu să îi vând, dar nu regret nicio secundă ce fac. O fac din toata inima și cu toată plăcerea. Este o plăcere să văd copiii cum vin atât de fericiți la centru și cum pot să le insuflu dragostea pentru cai. Am început business-ul în 2019.

Ce părere au pasionații de echitație care vin “Luna Horse” din Ploiești?

Pasionații de echitație, spre surprinderea mea, sunt foarte mulți și vin din ce în ce mai mulți. Cel mai mult mă bucură faptul că sunt mulți elevi care vor și performanță. Consider că suntem pe un drum bun, un început spre a evolua și a promova sportul hipic din județul nostru.

Ce evenimente/proiecte pregătește centrul de echitație pentru ploieșteni în următoarea perioadă?

Evenimente, din păcate, nu există, asta din cauza situație create de pandemie. Aveam în plan, înainte de începerea pandemiei, să realizez o colaborare cu școli și grădinițe pentru a promovarea mai mult calul printre copii. Mă țin de acest proiect și promit să îl pun în practică imediat ce situația va reveni la normalitate. Ca plan esențial și pe termen lung, pregătesc alături de clubul de echitație hipoterapia (călăritul terapeutic) pentru copiii cu dizabilități.

Mulțumesc pentru interviul și pentru faptul că am putut vorbi despre echitație. Vă aștept cu drag la clubul de echitație “Luna Horse” din Ploiești pentru a descoperi împreună un sport potrivit pentru cei mici și cei mai, în aer liber.

 

 

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Accident în Ploiești provocat de un tânăr beat

Un tânăr de 21 de ani este cercetat penal...

Inside the Spotlight: Eveniment STEAM la Ploiești

Duminică la Ploiești va avea loc evenimentul Inside the...

Maldăre de gunoi în râul Teleajen: „Un pericol și o rușine”

Albia râului Teleajen, în zona Râfov, este plină de...

TIR plin cu echipamente audio Marshall jefuit în Prahova

Doi bărbați din prahoveni au fost reținuți pentru 24...

Parcul uitat din vestul Ploieștiului

Cititorii au răspuns campaniei „Cum arată parcurile din cartierul...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...
- Publicitate -

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Muncitori fără echipament de siguranță, la înălțime, în Ploiești

Inconștiență pe un șantier din centrul Ploieștiului.  Muncitorii lucrează...

Lista localităților din Prahova unde Simion a câștigat cu peste 50%

George Simion, candidat AUR, a câștigat detașat primul tur...