Într-o perioadă în care suntem invadați de informații despre medicii care pleacă, despre un sistem aflat în picaj, despre cazuri de malpraxis, există, totuși, și situații care ne demonstrează că în medicina românească se poate vorbi și de bine. Sunt persoane dedicate profesiei, oameni care își petrec mult mai mult timp printre pacienți decât acasă, oameni care își pun toată priceperea și sufletul în a salva vieți. Ei sunt „mâna“ salvatoare, cea prin intermediul căreia Dumnezeu a ales să lucreze. Unul dintre ei se află chiar în Câmpina și este șeful secției de Chirurgie de la Spitalul Municipal.
O persoană extrem de discretă, dar foarte activă în cadrul spitalului, doctorul Petru Costea este unul dintre cei mai tineri membri ai echipei medicale de la Câmpina. Însă, la cei 40 de ani pe care-i are a reușit să se impună prin seriozitate, devotament și talent, calități apreciate chiar și de colegii chirurgi cu un bagaj mai mare de experiență. În prezent, este șeful secției de Chirurgie de la SMC.
Cine-l întâlnea pe Petru Costea în anii de liceu pe care i-a urmat la Colegiul „I.L. Caragiale“ din Ploiești afla că se va dedica studiului Istoriei. Până la un moment dat, când și-a surprins inclusiv părinții, cadre didactice, cu decizia de a urma Medicina.
„Noi nu aveam o tradiție în familie în acest domeniu, așa că atunci când le-am spus alor mei că vreau să mă fac medic a fost ceva total neașteptat. Însă odată ce-mi intrase în cap lucrul acesta, puteau face ei orice că tot nu mă înduplecau să renunț. Așa că am dat la Medicină, în București, am intrat din prima și mi-am urmat drumul“, ne-a povestit dr. Costea.
Despre oameni și locuri
Anii de practică i-au scos în cale pe unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi din Prahova, Dan Oprea, de la care a învățat foarte multe. A fost primul specialist cu care a intrat într-o sală de operație și care i-a oferit, fără rezerve, toate informațiile de care avea nevoie viitorul chirurg.
La rândul său, și dr. Dan Oprea îl apreciază pentru seriozitatea cu care a tratat această arie a Medicinei.
„Din punct de vedere profesional, doctorul Costea a fost și este un om foarte serios. A lucrat cot la cot cu mine și s-a descurcat foarte bine. Îl respect și mă bucur pentru evoluția lui profesională. De asemenea, cred în evoluția lui profesională, are tot ce-i trebuie unui chirurg”, ne-a mărturisit doctorul Dan Oprea, medic chirurg la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești.
Anii rezidențiatului l-au purtat în Germania, o țară care i-a plăcut, în care a fost fascinat de disciplina și respectul pe care nu le mai întâlnise până atunci. Aici a făcut și prima operație, fiind „mâna întâi“ și este locul unde a învățat enorm, unde a urmat o serie de specializări și de unde a plecat simțind că bisturiul îl „ascultă” pe deplin.
Odată cu terminarea rezidențiatului, împreună cu familia a decis însă să revină acasă. În 2013, a lucrat în echipa de chirurgie a Spitalului Clinic „Dr. Ion Cantacuzino“, din București, iar un an mai târziu avea să vină la Câmpina, un loc unde a ajuns după ce s-a sfătuit tot cu dr. Dan Oprea. Abia aici s-a simțit „ca acasă“, iar de aproape cinci ani operează pacienți din toată Prahova și nu numai.
„Chirurgia este activitatea pe care o fac cu plăcere“ este singura definiție pe care doctorul o dă profesiei sale, una care se bazează pe o pregătire zdravănă, completată de fler și de „o mână” care e deasupra tuturor. Acea „mână” care, în definitiv, hotărăște unde se termină firul…
Fără „doctorii“ Google și Yahoo!
Chiar dacă este un domeniu extrem de delicat, doctorul Costea susține că pacientul trebuie să aibă „direct de la sursă“ toate informațiile despre intervenția chirurgicală, dificultate și riscuri.
„Nu există intervenție fără riscuri indiferent cât de ușoară sau grea ar fi catalogată operația“, a completat medicul.
Încearcă să se facă înțeles atunci când oferă explicațiile, dar susține că este deschis tuturor întrebărilor pe care oamenii le au despre diagnostic și intervenție. Însă, nu la fel de înțelegător este cu acele persoane care vin cu un bagaj de informații de pe net și așteaptă ca el să le confirme ce-au aflat de la „doctorii Google sau Yahoo“ sau cu cei care-i cer consultații prin telefon.
Comunicarea este esențială!
Ca în orice domeniu, există și situații dificile. Sunt acele momente în care trebuie să le transmită rudelor că „ îmi pare rău, am făcut tot ce s-a putut…“, sunt acele intervenții de urgență, unde înainte de operație pacientul are un diagnostic preliminar, iar în momentul în care îi este deschis corpul se confruntă cu tot felul de complicații… Deciziile trebuie luate în regim de urgență, iar panica nu are ce căuta. Chirurgia se face în minimum doi. În sala de operație, comunicarea și munca în echipă sunt esențiale, chiar vitale!
De altfel, pe componenta comunicării, doctorul Petru Costea insistă foarte mult.
„Imaginea unei instituții e făcută de personal. Dacă vine omul și se izbește de niște persoane mai puțin plăcute la vorbă și la port să nu ne mire că vom auzi diverse lucruri despre noi, despre spital. Aici mai avem de lucrat și sper că lucrurile să nu se înrăutățească pe viitor“, a completat medicul.
Barierele dintre profesional și personal
Chiar dacă vine cu plăcere la muncă, dacă poate fi găsit zilnic la spital, începând cu ora 7 dimineața până când termină de consultat ultimul pacient, chiar dacă nu se vede făcând altceva, există, totuși, o situație în care chirurgul Petru Costea n-ar opera. Cea în care, ipotetic, părinții i-ar deveni pacienți.
„Nu, categoric nu. Nici nu vreau să mă gândesc. N-aș putea“, a închis subiectul doctorul Costea.
Viața i se împarte între Ploiești, unde-și are familia, și Câmpina. Nu le amestecă niciodată. Familia este doar a sa și informațiile se opresc aici, iar oamenilor le aparține ca medic, latură unde-și arată partea comunicativă.
În privința exodului medicilor, interlocutorul nostru nu vede o rezolvare prea rapidă. Dincolo de majorarea salariilor, sunt multe alte lucruri care trebuie schimbate în acest mediu.
„În plus, există mirajul Vestului. Dacă au făcut o fixație că trebuie să plece, vor pleca indiferent de circumstanțe. Iar aici vorbesc din propria-mi experiență“, ne-a mai spus medicul.
Există viață și după chirurgie?
Unde l-am găsi pe Petru Costea dacă ar fi ca mâine să se lase de medicină?
„În Agricultură (și râde), dar, așa, făcută pe lângă casă. Da, chiar nu știu! Și asta pentru că nu m-am gândit niciodată ce aș face dacă n-aș mai face chirurgie…“, a încheiat doctorul Costea.
Foto: Liliana Maxim și Petru Costea
Imagini din blocul operator al Spitalului Municipal Câmpina, locul unde dr. Costea se simte „ca acasă“