- Publicitate -

Inspectorul principal Cătălin Ana este polițistul anului

siglaPentru prima dată în istoria IJP Prahova, un polițist prahovean este nominalizat la nivel național pentru titlul de ”Polițistul anului”.
Inspectorul principal de poliţie Cătălin Ana este şeful Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi a fost implicat în cercetarea tuturor cauzelor judiciare complexe instrumentate în ultima perioadă de poliţia prahoveană. Două dintre reușitele polițistului au fost puternic mediatizate: cazul lui Sergei Gribenco, suspect în dublul asasinat de la o casă de schimb și cazul furtului milionului de euro. Inspectorul Ana a fost cel care a venit cu informațiile care au rezolvat cazurile, locația din Ploiești unde se ascundea Gribenco respectiv identitățile autorilor furtului de un milion de euro. Conform surselor noastre polițistul anului a lucrat și în dosarele cămătarului Mexicanu și proxenetului Vampiru. A primit titlul de ”Polițistul anului” la nivelul IJP Prahova și, este nominalizat la același titlu, alături de alți șapte polițiști, la nivel național.
Din rândurile agenților de poliție, titlul i-a revenit lui Mihai Gabriel Lucian, polițistul înjunghiat de un bețiv.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

RASP Ploiești cere suspendarea penalităților de 9,6 milioane de euro

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești încearcă să...

Ce se întâmplă după ce suni la 112. Reportaj din Dispeceratul Prahova

Observatorul Prahovean a pătruns, în premieră, în interiorul Dispeceratului...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -