O stradă de aproximativ 700 de metri din cartierul Vest al Ploieștiului, pe care se află trei unități de învățământ și o secție de poliție, a început să se surpe. Situația este cu atât mai gravă cu cât zona este una intens circulată, la orice moment al zilei.
Te-ai aștepta ca o astfel de stradă să fie întreținută corespunzător, să ofere condiții decente de circulație și siguranță. În realitate însă, strada Minerva a ajuns într-o stare avansată de degradare.
Cea mai gravă problemă este o surpare apărută pe carosabil, care pare să se extindă de la o săptămână la alta. Zona afectată ocupă deja o parte importantă din bandă, iar șoferii sunt nevoiți să ocolească permanent porțiunea deteriorată. În contextul traficului intens din zonă, riscul producerii unui incident este evident. Strada este cu sens unic și devine aglomerată aproape la orice oră din zi.
Surparea pare să fi apărut într-o zonă unde, în anii trecuți, au avut loc intervenții la rețelele subterane.
Problemele nu se opresc însă la carosabil. Pe una dintre laturile străzii, trotuarul este practic inexistent, iar circulația pietonilor a devenit o adevărată provocare. Oamenii sunt nevoiți să meargă pe marginea drumului, printre mașini și gropi, într-o zonă unde traficul este constant.
În plus, pe lângă surpare, carosabilul este plin de gropi adânci, care afectează la rândul lor siguranța circulației.
Observatorul Prahovean a solicitat Primăriei Ploiești un punct de vedere cu privire la această situație.
