- Publicitate -

„Falsul polițist” din Prahova a revenit: acum se dădea drept procuror și ofițer SRI. Prejudiciu uriaș

Un bărbat din Ploiești, Costin Oprea, cunoscut după ce în 2024 s-a dat drept polițist, este acum acuzat că a continuat seria înșelătoriilor folosindu-se de identități false precum „procuror” și „ofițer SRI”. Potrivit anchetatorilor, individul ar fi obținut aproximativ 48.000 de euro de la mai multe victime, invocând accidente, probleme medicale grave și misiuni speciale în străinătate.

- Publicitate -

UPDATE: Noi detalii din dosarul falsului polițist din Ploiești, care s-a dat și „ofițer SRI”. Cine sunt complicii acestuia

Astfel, marți, 12 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului și Persoanei au efectuat trei percheziții domiciliare în municipiul Ploiești, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, complicitate la înșelăciune, șantaj și furt.

- Publicitate -

Anchetatorii spun că acțiunea a fost desfășurată în urma unor activități ample de investigare și documentare a activității infracționale, pentru administrarea probelor necesare în cauză.

Potrivit cercetărilor, un bărbat în vârstă de 27 de ani ar fi indus în eroare mai multe persoane, folosindu-se de calități profesionale false pentru a obține bani și alte foloase materiale.

În concret, acesta ar fi câștigat încrederea victimelor invocând probleme medicale grave, situații financiare urgente sau presupuse blocaje administrative legate de accesul la sume importante de bani. În acest mod, persoanele vătămate ar fi fost convinse să îi ofere sume consistente de bani, bunuri și bijuterii.

- Publicitate -

Cum a acționat „falsul polițist” devenit „ofițer SRI”

Mai exact, potrivit surselor apropiate anchetei, falsul polițist din urmă cu doi ani este același care a produs prejudiciul actual. În fapt, acesta, dându-se drept ofițer SRI, a solicitat unor cunoscuți (două femei și un bărbat) sume de bani, povestind că a avut un accident cu mașina și are nevoie de bani pentru a desfășura o operațiune specială pe teritoriul Elveției.

Mai mult, a dezvoltat o relație cu o tânără de 19 ani, și, sub pretextul unor probleme de sănătate care necesitau tratamente și operații costisitoare, a obținut de la aceasta, și de la familia ei, suma de 6.500 de euro, plus bijuterii, pe care le-a amanetat.

De la un alt cunoscut, a obținut suma de 4.300 de lei, spunându-i acestuia că are de efectuat investigații medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

- Publicitate -

De asemenea, anchetatorii susțin că bărbatul ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un imobil din Ploiești, în care ar fi locuit temporar.

Prejudiciul total estimat în acest dosar este de aproximativ 48.000 de euro. Sursele au mai făcut precizarea că, în prezent, bărbatul se afla plasat sub control judiciar în urma faptelor anterioare.

Ce s-a întâmplat în urma perchezițiilor

În timpul perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe mijloace materiale de probă și au desfășurat activități pentru identificarea tuturor elementelor relevante în anchetă.

- Publicitate -

Persoanele vizate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, urmând ca, în funcție de probele administrate, să fie dispuse măsurile preventive prevăzute de lege.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova transmit că astfel de fapte care afectează patrimoniul și siguranța cetățenilor vor fi investigate cu promptitudine, iar persoanele responsabile vor fi trase la răspundere penală.

- Publicitate -

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Schimbati legea….astia NU trebuie sa stea in libertate nici o zi.

    Dosarul penal a devenit o gluma de care rad pana si copiii de gradinita.

    Judecati in regim de urgenta, 24-48h si incarcerati pe 10 ani fara drept de eliberare conditionata. La fel si cu soferii prinsi bauti la volan.

  2. de ce nu-l puneți la treabă, să facă anchete, să muncească pentru poliție? S-ar putea să fie mult mai vrednic decât mulți burtoși care dorm prin birouri așteptând pensia, în timp ce dosarele cetățenilor se prescriu prin sertare

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -