- Publicitate -

Cine este elevul din Ploiești care a câștigat medalia de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică din Grecia

Ștefan-Cătălin Savu este elevul emblemă al Colegiului Național „Ion Luca Caragiale”  Ploiești. Câștigă premiu după premiu și nu ratează nicio olimpiadă. Cea mai recentă distincție obținută este medalia de bronz. Și-a revendicat-o zilele trecute, la Olimpiada Balcanică de Matematică din Grecia.

- Publicitate -

În total, elevii români s-au întors de la Olimpiada Balcanică de Matematică 2026 cu o medalie de aur, o medalie de argint și patru medalii de bronz. Competiția s-a desfășurat în perioada 3–8 mai 2026, la Salonic, anunță Ministerul Educației și Cercetării, într-o postare pe Facebook.

La olimpiada din Grecia au participat, alături de România, echipe din alte 23 de țări. Printre acestea se numără Albania, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Republica Moldova, Turcia, Arabia Saudită, Franța, Italia, Lituania și Marea Britanie.

- Publicitate -

Cine este elevul din Ploiești care a câștigat bronzul în Grecia

Ștefan-Cătălin Savu, elevul ploieștean care ne-a reprezentat cu mândrie în Grecia, este un fan al competițiilor. A pierdut deja numărul premiilor câştigate, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, la concursurile de Matematică, Fizică şi Informatică.

Este elev în clasa a XII-a la C.N.I.L.C, studiază la profilul mate-info. Observatorul Prahovean a stat de vorbă cu profesoara lui de informatică. Daniela Lica vorbește despre Ștefan ca despre o emblemă a Colegiului și un împătimit al olimpiadelor.

„Are o pasiune extraordinară pentru matematică, informatică, fizică, pentru tot ceea ce înseamnă științe exacte. A reușit performanțe absolut notabile la competițiile naționale și internaționale, la aceste discipline. Este o pasiune și o performanță construită în timp, el participă la concursuri din gimnaziu și cu rezultate încă de la început”, ne-a povestit profesoara Daniela Lica.

- Publicitate -

De-a lungul timpului, Ștefan a adus faimă orașului Ploiești, prin medaliile obținute. A venit cu medalii de la toate comnpetițiile la care România participă internațional la juniori (Balcaniada, Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori (EJOI) și infO(1) Cup). De asemenea, s-a remarcat și la seniori, la Turneul Internațional Avansat de Informatică – IATI . A luat aur la toate aceste competiții, povestește profesoara sa de informatică.

Anul acesta, în perioada 23 – 28 aprilie, a avut loc la Ploiești tabăra de selecție pentru stabilirea componenței loturilor naționale de gimnaziu și liceu, la informatică. Peste 40 de elevi din toată țara, care au obținut cele mai bune rezultate la barajele din cadrul Olimpiadei Naționale de Informatică, au luat parte la sesiunile de pregătire și probele de selecție, în vederea constituirii loturilor naționale. Ștefan-Cătălin Savu este unul dintre cei doi elevi prahoveni care s-au calificat să reprezinte România la competițiile internaționale. Merge în perioada 10-15 mai în Bistrița. Acolo se va desfășura tabăra de pregătire și selecție pentru echipele reprezentative ale României.

Tot pe 10 mai, înainte de a pleca în Bistrița, Ștefan susține la București barajul pentru calificarea la internaționala de matematică.

- Publicitate -

Pentru că este clasa a XII-a, am întrebat-o pe profesoara sa de informatică ce gânduri are elevul său eminent, pe mai departe. Aceasta ne-a spus că Ștefan cochetează și cu ideea de a rămâne în România, dar îi surâde și ideea de a pleca să studieze peste hotare. O decizie definitivă o va lua probabil după examenul de bacalaureat.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Policlinica Cina din Ploiești, sat fără câini. Cum arată clădirea după 9 luni de promisiuni

Policlinica Cina din Ploiești pare desprinsă din realitatea anului...

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Zeci de mii de euro pierduți anual pentru că Bazinul Vega stă închis de cinci ani

Ploieștiul, orașul care a dat României campioni mondiali și...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -