Lucrările de infrastructură pentru reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ102I, care face legătura între Valea Doftanei și municipiul Săcele, au depășit deja un stadiu fizic de execuție de 16%, potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Investiții (CNI).
Din articol
Proiectul este considerat unul strategic pentru infrastructura rutieră din zonă, deoarece asigură conexiunea între sudul țării, respectiv județul Prahova, și centrul României, județul Brașov. Viitorul drum se dorește a fi o alternativă la DN 1 – Valea Prahovei.
Ce lucrări au fost realizate până în prezent
Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții au precizat că, până în acest moment, au fost executate mai multe lucrări importante de infrastructură, printre care: 885 metri liniari de structuri de sprijin din beton armat, 1.120 de piloți forați pentru fundarea zidurilor de sprijin, 25 de podețe și 220 metri liniari de structuri de sprijin din gabioane.
Lucrările se desfășoară pe o lungime totală de 25,63 kilometri, pe traseul care traversează zone montane și necesită intervenții complexe pentru stabilizarea terenului și asigurarea siguranței rutiere.
Cum va arăta drumul după modernizare
Potrivit CNI, drumul județean DJ102I va beneficia de o modernizare completă, care include: structură rutieră integral reabilitată, platformă de 8 metri, cu două benzi de circulație, acostamente și rigole pentru evacuarea apelor pluviale, poduri și podețe noi, accese modernizate și parcări amenajate
Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, iar lucrările sunt realizate de compania Construcții Erbașu.
