- Publicitate -

Amendă de 50.000 de lei pentru nereguli la reciclarea deșeurilor, la Ploiești

Un operator economic care colectează deșeuri din plastic și hârtie în zona de sud a municipiului Ploiești a fost sancționat de comisarii Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, în urma unui control în care au fost descoperite mai multe nereguli privind gestionarea deșeurilor.

- Publicitate -

Verificările au avut loc la punctul de lucru al firmei de pe strada Vagonului, unde operatorul desfășoară activități de colectare, depozitare temporară și comercializare a deșeurilor periculoase și nepericuloase.

„Pe amplasament au fost identificate depozitări necorespunzătoare, precum și stocuri semnificative de deșeuri nepericuloase amestecate, pe o suprafață de aproximativ 20 mp.

- Publicitate -

Pentru deficiențele constatate, comisarii Gărzii de Mediu Prahova au aplicat operatorului economic o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 lei”, a precizat Garda de Mediu Prahova.

În urma controlului, comisarii au dispus și o serie de măsuri de conformare care trebuie realizate într-un termen stabilit. Acestea vizează sortarea deșeurilor colectate pe categorii, conform prevederilor legale, dar și gestionarea corespunzătoare a acestora pentru a evita formarea unor stocuri pe amplasament.

De asemenea, operatorul trebuie să ia măsuri pentru prevenirea unor situații care ar putea genera poluarea mediului sau riscuri de incendiu pentru zonele învecinate.

- Publicitate -

Observatorulph.ro a solicitat Gărzii de Mediu Prahova să comunice numele operatorului sancționat, însă instituția a transmis că aceste informații nu au caracter public.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -