Polițiștii au reușit să-l identifice pe bărbatul care, sâmbătă seara, a vandalizat mai multe mașini în zona de nord a Ploieștiului, pe aleea Brumărelelor. Până acum, păgubiții nu au formulat plângere.
Vă reamintim că în imaginile surprinse de o cameră de supraveghere și publicate pe grupul de Facebook INFO TRAFIC PRAHOVA se poate observa cum un individ circulă pe trotuar și se lovește de aripa unei mașini de culoare neagră, parcată pe margine.
Ulterior, ajuns în dreptul unei scări de bloc, pune mâna pe oglinda unei mașini roșii, parcată regulamentar, și o rupe. Apoi, merge mai departe la următoarea mașină, de culoare albă, și lovește cu piciorul oglinda.
Ce spune Poliția
„În cadrul acestor demersuri, polițiștii au desfășurat activități operative și investigative susținute, constând în verificări în teren, analizarea imaginilor apărute în mediul public, coroborarea datelor rezultate precum și identificarea și administrarea mijloacelor de probă relevante.
Din verificările efectuate a reieșit că, în seara zilei de 7 februarie a.c., un bărbat ar fi deteriorat oglinzile retrovizoare ale mai multor autoturisme aflate pe raza municipiului Ploiești.
Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptelor, respectiv un bărbat de 30 de ani, din municipiul Ploiești.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că acesta ar fi provocat avarii la oglinda retrovizoare a unui autovehicul și la aripa unui alt autovehicul, iar oglinda retrovizoare a unui al treilea autovehicul ar fi fost pliată”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova.
Până la acest moment, deținătorii vehiculelor nu au formulat plângere penală cu privire la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală.
Persoana identificată a fost depistată și condusă la sediul unității de poliție, în vederea audierii, clarificării tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor legale care se impun.
„Poliția tratează cu maximă seriozitate toate sesizările și informațiile provenite din partea cetățenilor, acționând cu promptitudine și profesionalism, în vederea clarificării fiecărei situații semnalate și asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, depunând în mod constant toate eforturile necesare în slujba comunității”, au mai precizat polițiștii.
În cazul în care proprietarii vor depune plângere împotriva bărbatului, acesta va fi cercetat în cadrul unui dosar penal. În caz contrar, bărbatul va fi doar sancționat contravențional.
