- Publicitate -

Rodica Stănoiu va fi deshumată pentru autopsie

Rodica Stănoiu, fosta ministră a Justiției, va fi deshumată pentru a i se efectua autopsia. Decizia a fost luată de procurori, care fac cercetări într-un dosar de ucidere din culpă.

- Publicitate -

Astfel, Parchetul Tribunalului Ilfov a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morții Rodicăi Stănoiu. Fosta ministră a Justiției va fi deshumată luni.

În cauză se fac cercetări, deocamdată, pentru infracțiunile de ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic. A fost dispusă exhumarea, care va avea loc astăzi, la cimitirul Izvorul Nou din București”, a declarat pentru HotNews, luni, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Ilfov, Radu Ștefan Oprescu.

- Publicitate -

În cazul Rodicăi Stănoiu, procurorii s-au autosesizat în urma controverselor apărute în presă privind decesul acesteia la vârsta de 86 de ani.

Potrivit unor surse ale TVR, Rodica Stănoiu a fost internată într-un spital din București, cu câteva zile înainte de a muri. Potrivit martorilor, aceasta avea urme vizibile de lovituri la cap şi în zona ochilor, dar şi că ar fi fost externată pe semnătură de către partenerul său de viață.

Urmează ca medicii legiști să facă  autopsia, pentru a stabili cauza loviturilor Rodicăi Stănoiu.

- Publicitate -

Sursa: Hotnews

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

100.000 de prahoveni fără apă: vinovat identificat, dar nimeni sancționat. Riscul rămâne

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -