- Publicitate -

Cadoul inedit făcut de Principele Radu al României unui liceu din Ploiești

Principele Radu al României a ajuns astăzi, 7 noiembrie, la Ploiești, unde, pentru prima dată, a vizitat C.N. „Regina Maria”, omagiind, astfel, cei 150 de ani împliniți de la nașterea celei care a fost supranumită „Mama Răniților” și „Regina-soldat” pentru activitatea sa din Primul Război Mondial. Principele Radu a ținut să facă școlii un dar inedit, primind, la rândul său, o diplomă de recunoștință din partea colegiului ploieștean. (VIDEO)

- Publicitate -

Alteța Sa Regală Principele Radu a ajuns la C.N. „Regina Maria”, la ora 11.00. A fost întâmpinat, într-un cadrul solemn, de către elevi, dar și profesori, (deopotrivă emoționați), cu pâine și sare.

Principele a numit colegiul care poartă numele Reginei Maria „o școală exemplu, o punte de legătură între trecut  și prezent. „Un trecut foarte îndepărtat, un secol pe care niciunul dintre noi, din această cameră, nu ni-l putem imagina, secolul al XIX-lea. Nu ne putem imagina prin câte au trecut predecesorii noștri pentru a pune temelia învățământului românesc de astăzi.

- Publicitate -

Am văzut că certificatul de naștere al școlii voastre e 1838, iar pe  certificatul de naștere al lui Carol I  stă scris 1839. Așadar, ați fost, prin școală și întâiul rege al României, contemporani cu România Modernă.

Legătura dintre Coroană și școală nu a dispărut  niciodată. Chiar și în anii în care familia regală nu a putut fi în țară, cinci decenii, temelia pusă de ei învățământului românesc și tuturor domeniilor din viața publică a rezistat. Nu s-a vorbit despre ea,  dar ea a continuat să existe”, le-a transmis Principele Radu elevilor și profesorilor de la C. N. „Regina Maria”.

Citește și: Patru elevi de la Colegiul Național Pedagogic Regina Maria din Ploiești au dezvoltat un robot logoped. Invenția a fost prezentată la emisiunea ILIKEIT

Alteța sa Regală le-a mai spus copiilor că  prezentul nu este simplu, dar echilibrul în tot le va fi de mare ajutor.

- Publicitate -

„Vă chinuiți să creșteți, să creșteți bine, să respectați valorile și tradițiile trecutului, dar și să priviți cu ochii modernității către viitor, încercând să găsiți o balanță. Să nu exagerați în niciuna din părți și să faceți din urbea dumneavoastră, din familie, profesie, prieteni, dar și din națiune o entitate stabilă, care să dureze”, a fost sfatul dat de Principele Radu al României zecilor de elevi prezenți la întâlnirea cu reprezentantul Casei Regale a României.

Înainte de a vizita câteva laboratoare și a semna în cartea de onoare a școlii, acesta a ținut să facă un cadoul inedit unității de învățământ: un tablou pictat în ulei, care o înfățișează pe Regina Maria a României, un simbol al  curajului, devotamentului și dragostei neţărmurite pentru țară.

O personalitate de excepție, înzestrată cu inteligență diplomatică, iubire maternă și spirit de luptă, ce  a avut un impact profund asupra destinului nostru național, contribuind decisiv la realizarea Marii Uniri și la consolidarea identității românești.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -