Un incident care s-a lăsat cu dosar penal pentru șantaj și purtare abuzivă s-a produs, în urmă cu ceva vreme, chiar în sediul Poliției Locale din Câmpina. După un conflict verbal, Mihai Goran, șeful Serviciului Ordine Publică, i-ar fi smuls telefonul unui cetățean care filma în sediul instituției. Cazul a ajuns în atenția Poliției și Primăriei, care a întrunit comisia de disciplină.
UPDATE:
„Pentru corecta informare a opiniei publice, aducem la cunoștință următoarele date privind incidentul petrecut în cursul lunii iulie a.c.:
La nivelul Poliției Municipiului Câmpina se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și purtare abuzivă.
În cursul lunii iulie, un bărbat de 55 de ani a formulat o sesizare cu privire la un incident petrecut la data de 01.07.2025, când un bărbat de 35 de ani a intrat în sediul unei instituții și a început să filmeze cu telefonul mobil. Din sesizare rezultă că bărbatul de 55 de ani i-ar fi solicitat să înceteze filmarea, iar întrucât acesta nu s-a conformat, i-ar fi luat telefonul din mână, oprind filmarea, după care i l-ar fi returnat.
Ulterior, la data de 05.09.2025, bărbatul de 35 de ani a depus la poliție o plângere cu privire la aceleași aspecte, cele două sesizări urmând a fi reunite în cadrul aceleiași cauze.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor de fapt și dispunerea măsurilor legale.
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova reafirmă angajamentul ferm de a acționa prin toate structurile operative pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravențională care pot afecta ordinea publică, siguranța persoanelor și autoritatea instituțiilor statului.”, a transmis IPJ Prahova.
De la ce a pornit totul a relatat, pentru campinatv, bărbatul implicat în incident, M.C.G.:
„Pe 1 iulie 2025, în jurul orei 16.15, am observat o autospecială a Poliției Locale în care se aflau doi agenți care nu purtau centurile de siguranță, contrar legislației. Am apelat Poliția Locală, dar pentru formularea unei plângeri mi s-a spus că trebuie să vin personal la sediu.
„Mi-a smuls telefonul, a oprit filmarea și m-a împins spre ieșire”
Am venit, dar înainte de a intra în sediu am început să filmez cu propriul telefon mobil, la vedere. Am discutat cu doamna de la intrare, a apărut intempestiv un domn care s-a recomandat a fi șef serviciu, dar fără a se legitima, mi-a spus că nu am dreptul să filmez și fără avertisment mi-a smuls telefonul din mână, a oprit filmarea și m-a împins spre ieșire”.
Dosar penal pentru șantaj și purtare abuzivă
În urma acestui incident, angajatul Poliției Locale ne-a transmis că a depus plângere împotriva cetățeanului M.C.G, dar și câmpineanul în cauză a depus plângere împotriva angajatului instituției. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și purtare abuzivă.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați la data de 1 iulie a.c., de către un reprezentant al Poliției Locale Câmpina, cu privire la producerea unui incident în incinta sediului instituției respective, în cursul aceleiași zile.
În baza sesizării primite, polițiștii s-au deplasat de îndată la locul indicat, în vederea verificării aspectelor semnalate și a stabilirii situației de fapt. La fața locului au fost identificate persoanele implicate în eveniment, între care exista un conflict de natură verbală, context în care a fost necesară intervenția organelor de poliție pentru restabilirea climatului de ordine și siguranță publică.
Având în vedere natura susținerilor formulate de persoanele implicate, precum și pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și purtare abuzivă.
Activitățile investigative sunt desfășurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina”, a transmis IPJ Prahova.
Primăria Câmpina a întrunit comisia de disciplină
Deopotrivă, directorul Poliției Locale Câmpina, Marius Vișan, a precizat că la nivelul Primăriei a fost întrunită comisie de disciplină pentru analizarea cazului și luarea măsurilor care se impun pe linie de serviciu. Până la soluționare, Mihai Goran, șeful Serviciului Ordine Publică, își desfășoară activitatea profesională în mod normal.
