Primul din cele 12 refugii care urmează să ajungă în zonele montane a fost amplasat joi, 21 august, la intrarea în Cerdacul Văii Cerbului, pe traseul spre Vf.Omu, la o altitudine de 2.350 m. Refugiul este conceput pentru a oferi adăpost și sprijin imediat persoanelor aflate în dificultate în zonele montane.Containerul este echipat cu o alarmă acustică activabilă prin 112, iar accesul va fi reglementat printr-un cod.
Misiunea aeriană de amplasare a refugiului a fost posibilă datorită colaborării s dintre echipajul elicopterului Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al MAI și Salvamont Prahova.
Refugiul nu este încă deschis oficial, cei de la Salvamont Prahova precizând faptul că mai sunt necesare lucrări de ancorare a lui la sol, pentru a rezista intemperiilor.
Paturi, apă, trusă de prim ajutor, grup sanitar și sistem de încălzire
„Containerul este conceput pentru a oferi adăpost și sprijin imediat persoanelor aflate în dificultate în zonele montane. Fiecare dintre cele 12 refugii va fi echipat cu dotări esențiale: două paturi, iluminare prin panou fotovoltaic, apă potabilă, o trusă de prim ajutor, dar și un grup sanitar și un sistem de încălzire electrică.
Acces pe bază de cod
Pentru a facilita localizarea rapidă în caz de urgență, refugiul este echipat cu o alarmă acustică activabilă prin 112, iar accesul va fi reglementat printr-un cod, pentru a asigura utilizarea lor adecvată. Refugiile vor fi verificate periodic pentru a asigura menținerea standardelor de siguranță și funcționalitate, contribuind astfel la protejarea turiștilor și la creșterea nivelului de securitate în zonele montane.
Containerul nu a fost deschis oficial
Pentru a rezista intemperiilor specifice zonei, refugiul necesită în continuare lucrări de ancorare la sol. Publicul va fi anunțat în momentul în care acesta va fi deschis oficial și va avea acces la codul de acces.
Acest proiect demonstrează importanța parteneriatului public-privat și reafirmă angajamentul comun pentru a dezvolta soluții de siguranță eficiente, contribuind la creșterea rezilienței comunităților și la salvarea de vieți”, au transmis reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență.
