Un accident rutier a avut loc în această seară pe DN1A, în Prahova, în comuna Măgurele. Din primele informații furnizate de IJP Prahova, un pieton a fost lovit de mașină. Acesta avea o alcoolemie de peste 1 mg/l alcool pur în aerul respirat.
Polițiștii orașului Vălenii de Munte au fost sesizați la data de 15 august 2025 cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1A, în localitatea Măgurele.
Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din primele cercetări a reieșit că o femeie de 33 de ani, aflată la volanul unui autoturism, ar fi acroșat un bărbat care se angajase în traversarea sectorului de drum.
În urma impactului, pietonul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătoarei auto, iar în cazul pietonului – 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului și pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.