- Publicitate -

Bătaie cu săbii în Ploiești. Doi tineri au fost tăiați

Un scandal monstru pe o stradă din Ploiești s-a transformat într-o bătaie generală în care s-au folosit și săbii. Doi tineri au fost înjunghiați și au ajuns la spital.

În această seară, pe strada Albăstrelelor din Ploiești, a izbucnit un conflict între două familii la care au participat aproximativ 30 de persoane.

- Publicitate -

La un moment dat, doi bărbați au tăiat cu săbiile doi tineri, un băiat de 16 ani și o fată de 23 de ani. Victimele au ajuns la spitalul județean de urgență cu răni la mâini și picioare.

Pentru aplanarea conflictului a fost nevoie de intervenția ”mascaților” de la Serviciul de Acțiuni Speciale din IPJ Prahova și a jandarmilor de la Inspectoratul Județean.

- Publicitate -

Agresorii au fost identificați și duși la poliție, pentru a fi audiați, alături de alte persoane implicate în conflict.

”În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii incidentului și dispunerii măsurilor legale ce se impun” au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

3 COMENTARII

  1. Astia care se bat cu sabiile,topoare sau mai stiu eu ce gasesc prin curti,foarte frumos sa li sa dea 15 ani de puscarie,500 milioane amenda si nu mai vezi unul pe strada!

    • De ce pușcărie ? Să le plătim tot noi cazarea ? Să aibe hrană, căldură și asistență medicală gratuită? Bună ar fi câteodată pedeapsa cu . . . . . . . ca la chinezi și arabi.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -