După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul După o amenințare, Marian Godină critică Poliția Prahova, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova a reacționat.
Polițistul-influencer Marian Godină a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj privind plângerea pe care a formulat-o în urmă cu trei luni, după ce a primit o amenințare.
„Pe 14 ianuarie 2025, un ins mi-a scris pe pagină că mi-ar tăia un deget.
O amenințare cât se poate de clară, chiar dacă ipochimenul s-a gândit că dacă folosește modul condițional-optativ o să o poată da la întors.
Pur și simplu nu e normal ca astfel de comentarii să apară, iar ele trebui sancționate dur și comentatorii dați exemplu despre ce înseamnă și ce nu înseamnă libertatea de exprimare.
Așadar, pe 15 ianuarie am formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Pe 16 ianuarie, PJ Ploiești a trimis plângerea spre competenta soluționare la PJ Câmpina, iar de acolo dosarul a ajuns la Secția de Poliție Rurală Florești.
În data de 31 ianuarie am fost audiat la sediul Poliției din Florești.
În data de 7 aprilie, m-am gândit să dau un telefon la Poliția Florești, să văd ce se mai aude de dosarul ăla.
Aveam chiar numărul polițistului care se ocupă de dosar, număr pe care îl primisem, după cum s-au exprimat „pentru operativitate”.
Am aflat că polițistul și-a rupt clavicula, că a fost în concediu medical 3 săptămâni și că nu a avut timp de dosar, dar că se va ocupa. Concluzia e că după aproape 3 luni nu au făcut nimic
Dar dacă stau să mă gândesc, fără un deget te mai descurci cumva, nu e așa grav, dar cu clavicula ruptă e cam nasol.
Așa că îi doresc însănătoșire grabnică colegului. Vă salut cu toate cele 20 de degete!” a scris Marian Godină pe pagina oficială de Facebook.
Reacția IPJ Prahova
La solicitarea ziarului Observatorul Prahovean, reprezentanții IPJ Prahova au transmis următorul punct de vedere:
”La data de 27 ianuarie a.c., la nivelul Secției Rurale de Poliție Florești a fost înregistrată o plângere a unui bărbat de 39 de ani, din municipiul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat pe o rețea de socializare.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză ar fi primit, prin intermediul unei rețele de socializare, o amenințare cu acte de violență de la o persoană necunoscută.
Din cercetări, a reieșit faptul că persoana bănuită este un tânăr de 30 de ani, din localitatea Florești.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”.