Sâmbătă, 5 aprilie 2025, la Consiliul Județean Prahova, în Sala Europa, a avut loc prima ediție a festivalului-concurs Fun Fest Ploiești, un eveniment dedicat copiilor pasionați de dans. Peste 1000 de participanți au urcat pe scenă.
Festivalul a fost organizat de Diana Uță Ionescu și a reunit aproximativ 1000 de copii participanți, atât din Prahova, cât și din alte județe, alături de părinți, profesori și susținători.
Evenimentul a inclus un program extins de momente coregrafice, susținute de copii din diferite cluburi și școli de dans.
Participanții au concurat pe categorii de vârstă și stiluri de dans diferite, prezentând momente bine pregătite.
Un moment important al festivalului l-a reprezentat prezența copiilor „speciali”, care au evoluat pe scenă alături de ceilalți. Aceștia fac parte din Asociațiile Sindrom Down, De Profesie Om.
Participarea lor a fost întâmpinată cu aplauze și susținere și a accentuat deschiderea festivalului spre incluziune și diversitate.
„A fost prima ediție din care am avut ceva de învățat, am realizat unde au fost micile fisuri, unde poate fi îndreptat ceva, unde poate fi fără cusur data viitoare și spunând aceste cuvinte, da! Declar sincer că îmi doresc să existe si o a doua ediție a acestui festival, să devină pe cât se poate o tradiție a acceptării în primul rand, a respectului, o continuitate în dezvoltarea micuților dansatori ce formează deja noua generație!
Eu cred că este un record absolut, sau cel puțin pentru concursurile care au mai avut loc în Ploiești. Festivalul a decurs conform programului, cu foarte mici decalaje de timp, ceea ce ne-a bucurat.
Mă bucur că o dorință a mea a fost de fapt un vis împlinit al celor ce îl așteptau. FunFest este un festival al copiilor cu visuri împlinite în care dansul devine limbajul comun”, a declarat Diana Uță Ionescu, organizatoarea festivalului.
