Doi gemeni din Prahova, minori, au fost timp de doi ani ani exploatați prin muncă de mai multe persoane care acum sunt acuzate de trafic de copii și supunere la muncă forțată. Printre suspecți se află și un frate mai mare al victimelor, în vârstă de 23 de ani.
Potrivit DIICOT, în acest dosar au fost reținuți trei inculpați, cu vârstele de 22, 30 și 52 de ani. În cazul unei alte persoane, în vârstă de 23 de ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Cei patru sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și supunere la muncă forțată sau obligatorie.
Materialul probator a reliefat că, în anul 2023, trei dintre inculpați, membri a aceleași familii, au recrutat, transportat și adăpostit două victime minore, frați gemeni în vârstă de 12 ani și 2 luni la momentul recrutării, în vederea exploatării acestora prin supunere la muncă forțată.
Cele două victime au fost obligate, inclusiv prin acte de constrângere fizică și psihică, să presteze munci dificile în diferite locații situate pe raza județelor Ilfov și Prahova și în municipiului București, inculpații profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra, cauzată atât de vârsta fragedă cât și de starea de vădită vulnerabilitate ( familie modestă, monoparentală, lipsa de reacție a părintelui pentru stoparea stării de exploatare).
Cercetările efectuate au mai relevat că inculpatul în vârstă de 23 de ani, frate al victimelor, a sprijinit atât recrutarea cât și exploatarea celor doi minori.
După aducerea persoanelor vătămate în stare de aservire, inculpații le-au obligat să presteze munci fizice incompatibile cu vârsta, încălcând flagrant prevederile codului muncii care interzice încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani.
Astfel, victimele au fost obligate să încarce/descarce cantități mari de materiale de construcții, de fructe, să taie și să care lemne, să ridice stâlpi, să toarne beton, să desfășoare munci la edificarea unui imobil, să presteze activități de vânzare, pe perioade de timp îndelungate care depășeau uneori 16-18 ore pe zi.
În contextul exploatării, atât inculpații, cât și alte persoane au realizat filmări, pe care le-au postat în mediul online, unul din cei doi minori fiind surprins dormind, într-un vehicul de transport.
Au fost puse în aplicare mandate de percheziție la locuințele inculpaților, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreuna cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Intervenții și Acțiuni Speciale din IGPR, Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.