HidroPrahova reprezintă un subiect „fierbinte” pentru noua administrație câmpineană. Din spusele primarului Irina Nistor, ieșirea din operatorul regional de apă și canal înseamnă pentru municipalitate returnarea banilor investiți de societate, adică 30 milioane euro, fără TVA.
Numeroase localități din județ și-au exprimat intenția de a ieși din HidroPrahova din cauza tarifelor mari practicate și a investițiilor care… nu există.
La Câmpina, noul edil spune că o astfel de decizie trebuie foarte bine gândită, dat fiind faptul că un astfel de pas ar însemna înapoierea a 36 milioane euro, reprezentând investiții ale operatorului, plus alte 55 de milioane de euro plus TVA, reprezentând proiectul ce urmează a fi implementat, mai exact schimbarea conductelor de apă pe 173 de străzi.
„Și eu vreau să ies din Hidro Prahova”
Când luăm, însă, decizii trebuie să vedem și consecințele. Dacă mâine am face un referendum sunt convinsă că că 90% dintre oameni și-ar dori să ieșim din Hidro Prahova după 20 de ani de probleme.
Sunt localități care nu au nicio investiție și atunci își permit să iasă, dar sunt localități care și-au manifestat intenția, iar MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) le-a transmis că pot ieși după ce plătesc investițiile făcute.
Vorbim de valori de 27 sau 40 de milioane de euro. Eu nu știu daca municipiul Câmpina și-ar permite să achite cei 36 de milioane de euro. Nu putem modifica strategia de tarifare fără avizul și acordul MIPE și ANRSC. În momentul în care le avem, procentul de 30% ar fi împărțit în mod normal în anii ce vor urma. Această strategie de tarifare cu preț mărit se aplică nu doar la Câmpina, unde avem, totuși, investiții de 10, 15%, ci și în zone unde nu s-a făcut nicio investiție ceea ce e mult mai grav.
„Dacă Hidro Prahova ar da drumul la presiune, orașul ar fi fântână arteziană”
Din spusele administrației câmpinene, orașul, din propriul buget, nu și-ar permite niciodată să facă investiții de anvergură pe parte de adică să schimbe conductele pe 173 de străzi cum se vrea în oraș, din primăvară, potrivit unui grafic.
„Nu cred că există primar care, din bugetul local, să poată susține un așa efort financiar și să mai plătească și datorii. Rețelele din Câmpina sunt în stare deplorabilă. Dacă Hidro Prahova ar da drumul la presiune, orașul ar fi fântână arteziană.
Strategia de tarifare la Câmpina va fi regândită împreună cu un plan de afaceri. Avizul cerut la MIPE e argumentat, pentru că, în 2022, când s-a aprobat strategia de tarifare, aceasta s-a realizat în anumite condiții, s-a ținut cont de realizarea investițiilor. Dacă lucrările acelea nu au fost realizate, eu mă întreb de ce se mărește tariful la apă? Sunt, repet, UAT -uri unde nu există nicio investitie, cum să mărești tariful la apă? ”, a transmis primarul Câmpinei, Irina Nistor.