- Publicitate -

Simulare Evaluare Națională 2026 în Prahova: rezultate mai bune la română, dar mai slabe la matematică față de 2025

Luni, 30 martie, au fost anunțate în școli rezultatele simulării Evaluării Naționale. Notele nu au fost afișate public, ci comunicate individual elevilor. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Prahova, mii de elevi de clasa a VIII-a nu au reușit să obțină nota 5 la cele două probe ale simulării.

- Publicitate -

La proba de limba și literatura română, din cei 5.421 de candidați prezenți, 1.275 (23,51%) au obținut note sub 5, iar 4.146 (76,49%) au luat note mai mari sau egale cu 5. Doar patru elevi au obținut nota 10.

Comparativ cu anul școlar 2024–2025, rezultatele la această probă sunt net superioare.

- Publicitate -

Anul anterior, din 5.795 de elevi prezenți, doar 1.821 au obținut note peste sau egale cu 5, în timp ce 3.974 au avut rezultate sub această medie, reprezentând 68,58%.

Citește și: 23 de clase a IX-a dispar în Prahova din anul școlar 2026 -2027

La proba de matematică, au fost prezenți 5.389 de elevi, iar 367 au fost absenți. Dintre aceștia, 1.726 (32,02%) au obținut note sub 5, iar 3.663 (67,97%) au luat note mai mari sau egale cu 5. Doar trei elevi au obținut nota 10.

Comparativ cu anul școlar anterior, rezultatele la matematică sunt mai slabe. Astfel, în anul precedent, 1.410 elevi (24,33%) au obținut note sub 5, iar 4.727 (75,66%) au luat note peste sau egale cu 5.

- Publicitate -

Conform procedurii, notele obținute la simularea Evaluării Naționale 2026 pot fi trecute în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Dac Warrior 2026 aduce familiile și sportivii la Tohani, pe trasee cu obstacole

Organizatorii Dac Warrior 2026 au anunțat ultima perioadă în...

Dan Voiculescu, umplut de sânge de Mircea Badea. Cine plătește pentru defăimarea lor?

Sunt două dintre imaginile afișate în cadrul unor campanii...

A început sezonul socatei. Liber și la sucuri, siropuri și dulcețuri de soc

Zilele trecute, în drum spre redacția Observatorului Prahovean, am...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -