- Publicitate -

Profesorii să stea 8 ore în școală. Reacția virulentă a cadrelor

Profesorii reacționează după ce ministrului Educatiei, Daniel David, a cerut ca aceștia să aibă un program de opt ore, asemeni altor bugetari sau angajați din domeniul privat. În online au apărut sute de comentarii ironice și critici acide, dupa declarația lui David, potrivit căreia dascălii ar trebui să petreacă zilnic 8 ore în școală, pentru că pentru asta sunt plătiți.

„Dacă ești plătit pentru 8 ore, stai 8 ore în școală,nu doar orele în care trebuie să predai. Dacă stai în școală, poți să creezi medii educaționale și interacțiunea cu copiii este alta. Aș vrea să se pregatească, sigur, unde sunt spații, în școală sau in bibliotecă, nu acasă”, a spus Daniel David.

- Publicitate -

Reacțiile cadrelor didactice, în urma mesajului ministrului, au fost virulente. Majoritatea au menționat faptul că „norma” lor de lucru depășește, zilnic, cu mult, programul de opt ore pe care îl are un angajat, fie el din sectorul de stat, ori privat.

„Cu mare drag, dacă pune la dispozitie birouri, aer condiționat, laptop, imprimantă, coli etc. Abia aștept ca după 8 ore să „rup ușa”, să-mi închid telefonul și să nu mai corectez/particip la cursuri de perfecționare/ fac ședințe/răspund pe grupuri /vorbesc la telefon/completez situații/fac dosare pt burse/particip la concursuri/simpozioane și altele până a doua zi la ora 8, când îmi încep programul. Bineințeles, weekendurile să fie libere, ca la toți angajații la stat sau la privat care lucreaza 8 ore pe zi”, a fost remarca unui cadru didactic.

- Publicitate -

„În sfârșit! Ajungem ca la fabrică! Ai iesit pe poartă gata cu munca, telefoanele, solicitările, dirigenția! Gata cu programul aiurea de weekend, olimpiade, concursuri extrașcolare! Gata cu interesul copiilor! Norma de munca si liber! Ah, „asta-i pohta ce-am pohtit”!” – a scris un alt cadru didactic, notează.portalinvatamant.ro. 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

3 COMENTARII

  1. Culmea profii astia. Dupa ce ca la fiecare serie de copii parintii le iau laptop, videoproiector si tot ce le trebuie, refacerea mobilierului din clasa numai zic tot sunt nemultumiri. Altii fac pregatiri sau chioar si au facut after school acasa. Saracii

  2. Sa stea la scoala cat stau si restul si dupa sa apuce sa se vaite. Am vazut de multe ori (si mi s-a confirmat si de la fosti colegi care au devenit ulterior profesori) cum in cancelarie, tot ce fac profesorii e sa stea pe telefoane sau la cafele cu alti profesori, DAR se vaita ca duc munca acasa de corectat teste, de facut situatii samd. Daca ar fii in stare sa foloseasca orele cu folos in care au ferestre sau orele de la clasa unde dau de lucru eleviilor (in care prefera sa stea pe telefon in loc sa mai corecteze sau sa faca si altcv cat timp elevii au un test sau un proiect in grup de facut), nu ar mai avea la fel de frecvent problema asta.
    Iar in cazul dirigintilor, nu ii obliga nimeni sa raspunda la telefon inafara programului, care oricum sunt in majoritate dezinteresati de elevii lor si sunt doar cu numele pt acel spor suplimentar primit pentru o ora pe saptamana in plus cu elevii la care e repartizat.
    Conditii? La fiecare scoala exista cel putin o imprimanta, fie la secretariat, fie CUMPARATA din banii elevilor. Si despre aer conditionat? Elevii se bucura de acest drept de voi va vaitati atata? Stiti cum este in sistem, nu va place, cautati altceva de lucru unde „rupeti usa„ la iesirea din unitate.
    Sunteti ca profesori IN FOLOSUL elevilor, nu doar ca sa primiti sporuri pt cati copii din clasa voastra merg la olimpiade. Multora le bagati pe gat acele olimpiade, dar tot voi va vaitati dupa ca stati in afara programului ca sa asistati sau corectati la olimpiada (pt care apropo UNII sunt de fapt remunerati per cap de elev).
    Nu contest faptul ca sunt multe hartii de completat pentru norma profesorala, dar si astea ar putea fii frecvent facute in timpul programului, cand exista ferestre intre ore.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -