Cele mai prețioase amintiri ale locuitorilor din Prahova și nu numai se vând pe nimic. Este vorba și despre utilajele folosite în Uzină Mecanică din Plopeni, din care s-a desprins Hidraulica UM Plopeni, singura societate din fosta uzină care încă mai produce ceva.
În UMP Plopeni și-au clădit destinul peste 18 000 de oameni, angajații care au lucart încă din prima zi de activitate. Uzina a luat naștere în timpul monarhiei- 1937, sub numele de Fabrica Mărgineanca, în urma semnării contractului dintre statul român și societatea RIMMA.
Încă de la început aici s-au fabricat atât produse civile ( rulmenți industriali, piese tratate termic, piese pentru industria con structoare de mașini, industria petrolieră, etc..) cât și armament.
UMP devenise celebră pentru exporturile de armament pe care le făcea în anii 1960-1970. Produsele militare erau destinate satisfacerii cerințelor forțelor Sistemului Național de Apărare și beneficiarilor externi.
Uzina se putea lăuda cu muniție de la calibrul 23 mm până la 152 mm. Aici erau proiectate și fabricate piese precum: muniții pentru artilerie, aruncătoare de grenade, instalații pentru crearea culoarelor în câmpurile de mine, submuniții pentru loviturile de min. 80 km bătaie, diverse sisteme pirotehnice, etc.
După câțiva zeci de ani de producție intensă, în 1992, UMP a intrat într-o fază de recesiune ca urmare a scăderii numărului comenzilor și a început prima tranșă de reducere a personalului, ajungând ca în 2003 să mai aibă doar 5000 de angajați iar 2010 au rămas numai 166.
UMP un mod de viață pentru generații întregi
Cei mai bătrâni își amintesc de perioada de maximă înflorire a uzinei. Printre cei 18 000 de angajați se numărau oameni din toată Valea Prahovei, Buzău, București sau chiar mai de departe.
O parte dintre cei ce lucrau acolo venea din Moldova, Ardeal sau Banat, iar aceștia se stabileau definitiv în Prahova pentru a fi mai aproape de locul de muncă.
„Unii își întemeiau familii iar alții stăteau în căminele de nefamiliști ale statului. Pe vremea lui Ceaușescu era destul de ușor să îți iei un apartament. Salariul de la Uzină îți ajungea. Stăteai câțiva ani în chirie după care puteai cumpăra, dar asta în deosebi după ’80” , își amintește o femeie ce a lucrat toată viața ca strungar al UMP.
Dacă stăteai aproape de Plopeni erai sigur un angajat al uzinei. În fiecare comună din Prahova, zilnic veneau câte 7 autobuze la trei schimburi pentru a transporta muncitorii. Cei ieșiți la pensie după 2000 își amintesc că părinții lor au lucrat acolo iar după terminarea școlii profesionale, au început să lucreze cot la cot cu ei. La Plopeni exista o Școală de Arte și meserii, care scotea strungari, mecanici, tâmplari,rectificatori, forjori, sudori..etc, pentru a fi imediat angajați.
UMP era un mod de viață. Toate veniturile unei familii veneau de aici, copiii erau instruți într-o meserie practicată în uzină, unde mai târziu se angajau iar mai apoi tot de aici ieșeau la pensie.
Rudele și prietenii lucrau în același loc iar asigurarea medială era pusă la dispoziție de UMP care avea spital propriu. UMP era inima colectivului iau oamenii sufletul.
E adevărat că au fost și angajați care și-au găsit sfârșitul aici în urma accidentelor de muncă sau bolilor căpătate. Se lucra în mediu toxic cu substanțe de periculoase. Aveau loc frecvent îmbolnăviri de silicoză sau intoxicații cu metale grele. Se lucra cu uleiuri, gaz și nisip, și de cele mai multe ori condițiile de lucru nu erau foarte sanitare.
„Într-o iarnă aubtobuzul nu a mai putut intra în localitate din cauza nămeților și a trebuit să mergem la Plopeni pe jos, prin pădure. Eram tineri, nu simțeam atunci oboseala. Mergeam pe întuneric în șir indian printre copaci spunând care mai de care povești. Eram mulți. În jur de 100 de persoane. Așa plecam atunci. Făceam două ore pe drum, ajungeam înfiebântați la serviciu unde era frig. În iarna aia am făcut pneumonie.”, povestește Dana M., o fostă angajată a uzinei, dintr-o localitate apropiată.
Cei mai mulți își amintesc cu plăcere de vremurile acelea, deși munca era brută și condițiile lăsau de dorit. Aveau mâncare pe masă și ziua de mâine asigurată. Acum, cei mai mulți sunt trecuți bine de a doua tinerețe, și nostalgia îi cuprinde ori de câte ori au ocazia să povestească despre fostul lor loc de muncă din tinerețe. Este o plăcere să-i asculți și să descoperi o lume uitată.
Gustul amar al pensionării de la UMP
Dacă de salarii nu se puteau plânge, foștii angajați ai UMP se plâng acum de pensii. Între 1998 și 2003 au ieșit la pensie cu ordonanță câteva mii de persoane. Zece ani mai târziu au descoperit că nu sunt răsplătiți cum se cuvine pentru munca pe care au depus-o în uzină. Sute de foști angajați au dat în judecată UMP și au cerut grupă de muncă superioară, conform a ceea ce au lucrat în timpul serviciului și nu le-a fost recunoscut. Cei mai mulți dintre ei au reușit să obțină grupa și un adaos la pensie, asta după un lung proces și multe intervenții juridice. Mare parte dintre nemulțumiți sunt cei ce au lucrat în mediu toxic sau în turnătorie, locuri unde gradul de pericol era extrem de ridicat.
O avere dusă la gunoi
Întinderea totală a sediilor Uzinei Mecanice Plopeni era de aproximativ 4 hectare și cuprindeau peste 25 de hale. Acum cele mai multe sunt în paragină. Tot fierul a fost furat și vândut. Toate piesele sau fost luate, tot ce s-a putut căra a dispărut odată cu trecerea anilor.
Recent, pe site-ul oficial al UMP au apărut licitații și vânzări. Se vinde tot ce nu s-a putut fura. Motoare electrice, mijloace fixe scoase din funcțiune specifice activității de prelucrare mecanică și tunătorie, deșeuri feroase și metalice, etc.
Pe scurt, toată aparatura care a trecut prin mâna numeroaselor generații. Piesa pe care trebuia să îți dai trei salarii în caz că o strica, acum se dă la un preț de nimic. Hala care trebuia să lucească la terminarea programului acum stă să pice. Sfârșit…