România a înregistrat ieri, în prima zi de Paște, un minim istoric în consumul de energie electrică, de 2500 MWh.
Pentru că Paștele catolic a coincis cu cel ortodox, iar fabricile și marile centre comerciale au fost închise, consumul de curent a fost cel mai mic din ultimii ani.
- Publicitate -
În plus, românii au preferat să-și petreacă minivacanța în aer liber, pentru a profita de vremea frumoasă.
Cu toate acestea, România nu a fost în pericolul unei pene majore de curent, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
- Publicitate -
”Vestea bună este că nu a fost deloc nevoie să reducem producția în unitățile 1 și 2 de la Cernavodă, pe tot parcursul zilei de astăzi acestea livrând peste 1300MW energie în bandă.
Ponderea energiei nucleare în total producție a ajuns până aproape de 50%, o altă premieră a acestei zile.
Pentru că a fost o zi senină, producția parcurilor solare a fost și de peste 700MW. Se adaugă energia produsă de prosumatori — unii dintre ei au ales să facă un gest civic și au oprit invertoarele, pentru a nu afecta nivelul de tensiune din rețelele de distribuție. Le mulțumesc și îmi exprim respectul pentru toți cei care au făcut asta” a transmis ministrul Burduja pe rețelele de socializare.
Acesta a precizat că și astăzi, a doua zi de Paște, vor fi luate măsuri speciale astfel încât sistemul energetic național să depășească fără nicio problemă perioada consumului mic de pe parcursul sărbătorilor pascale.
